Sâmbătă, 17 aprilie, o petrecere în satul Gheboaia, a fost oprită de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Dâmbovița care s-au sesizat din oficiu
Protestele din Târgoviște, s-au lăsat cu amenzi și infrațiuni , 35 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei, pentru participarea la adunări publice nedeclarate și nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii Covid-19
Vă ATENȚIONĂM că intrarea pe trasee turistice montane sau în zone din fondul forestier, cu motociclete, enduro sau ATV-uri se face numai în anumite condiții. Amenzile pot ajunge până la 3000 de lei
În cursul lunii februarie 2021, Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor județene precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat un număr de 9.800 de controale în unităţile din industria agroalimentară
O petrecere care a avut loc într-un restaurant din comuna dâmbovițeană Mătăsaru, a fost oprită în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă de poliţiştii din Găești
Au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.250 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform prevederilor Legii nr. 55/2020, în special nepurtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura
În anul 2021 se va organiza un nou recensământ al populaţiei şi locuinţelor din România, recensământ la care participarea este obligatorie şi în care neparticiparea se sancţionează cu amenzi, conform ordonanţei de urgentă nr.19 din 4 februarie 2020.
Polițiștii au legitimat 3.599 de persoane, au verificat 213 societăți comerciale și au controlat 369 de mijloace de transport.De asemenea, pentru neregulile descoperite, respectiv pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, polițiștii au aplicat 310 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 21.750
În cursul nopții trecute, în intervalul orar 22:00-03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier si cei de la Biroul Rutier, împreună cu reprezentanți ai Registrului...
Acțiune cu efective mărite, desfășurată pe raza municipiilor Târgoviște si Moreni, orașelor Pucioasa si Fieni și comunelor I.L. Caragiale și Moroeni
Peste 180 de polițiști...
Până în prezent, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică au aplicat amenzi în valoare de 1.835.000 lei unui număr de 120 persoane pentru nerespectarea autoizolării , conform HG 857/2011, art. 30, lit H.
Ministerul Sănătății a început acțiunile tematice de control în cadrul unităților sanitare de la nivel național.
Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică...
Polițiștii de la transporturi au aplicat, pe parcursul a 3 luni, 7.169 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.405.510 lei, în urma acțiunilor desfășurate...
276 de polițiști din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de jandarmi,
au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.În ultimele 24
de ore,...
În urma unei razii, polițiștii din Dâmbovița au constatat două infracțiuni și au aplicat 579 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare se ridică la...
Poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de105583 de lei, în urma unei acţiuni
organizate pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza...
Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală, atât în mediul urban cât şi în mediul...
Poliţiştii rutieri recomandă tuturor conducătorilor auto să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă! În caz contrar sunteţi pasibil de amendă şi reţinerea certificatului de...
Combaterea activităţilor ilicite, violenţei, infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere, delictelor silvice…acestea sunt liniile de acţiune ale poliţiştilor dâmboviţeni care şi în acest sfârşit de...
În noaptea de sâmbătă spre duminică ,105 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii dâmboviţeni în cadrul acţiunii în sistem integrat desfăşurată în colaborare...
Unităţile spitaliceşti care interneazã peste numãrul de locuri si depãsesc numãrul de paturi în saloane, precum si spitalele în care nu functioneazã sistemele de...