Președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea a postat pe pagina sa de facebook un mesaj destul de clar cu privire la activitatatea pe care a desfășurat-o și o desfășoară la CJ Dâmbovița. Alexandru Oprea a spus că a făcut și face tot ceea ce este omenește posibil pentru a pune în practică obiectivele asumate în programul de guvernare Dâmbovița 2025. Alexandru Oprea nu a omis să le reamintească tuturor celor din PSD că a fost și va rămâne un om care nu doar că și-a respectat, își respectă și va continua să își respecte angajamentele și responsabilitățile, dar a și fost și va rămâne aproape de colegii săi și de Partidul Social Democrat indiferent de circumstanțe. Totodată președintele Alexandru Oprea a făcut câteva precizări în postarea de pe facebook și despre afirmațiile făcute de vicepreședintele PSD Dâmbovița, Fănuț Costea la adresa domniei sale.
“ Pentru cei care au uitat, care au vrut să uite, care nu au vrut și nu vor, de fapt, să vadă, dar care au știut să asculte și să vorbească prin vocea altora: Alexandru Oprea a fost și va rămâne un om care nu doar că și-a respectat, își respectă și va continua să își respecte angajamentele și responsabilitățile, dar a și fost și va rămâne aproape de colegii săi și de Partidul Social Democrat indiferent de circumstanțe.
Înainte de orice, aș vrea să adaug un singur lucru. Nu mi se pare corect să fiu acuzat că nu promovez elementul politic în activitatea desfășurată în condițiile în care am făcut tot ceea ce este omenește posibil pentru a pune în practică obiectivele asumate în programul de guvernare Dâmbovița 2025.
Referitor la afirmațiile domnului Fănuț Costea, vicepreședinte al PSD Dâmbovița, la adresa mea, în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, mă văd nevoit să fac următoarele precizări:
- În primul rând, ”responsabilitatea politică, aceea de a duce la îndeplinire lucrurile asumate de Partidului Social Democrat în programul de guvernare”, așa cum s-a exprimat domnul Costea, înseamnă mai mult decât activitate pe Facebook. Înseamnă să muncești și să îți dai toată silința pentru ca acele lucruri asumate să devină realitate și toată lumea poate verifica dacă am făcut acest lucru analizând raportul de activitate al președintelui Consiliului Județean Dâmbovița pe anul 2017, document pe care l-am și prezentat în cadrul unei conferințe de presă și care poate fi consultat pe site-ul Consiliului Județean Dâmbovița.
- Pe toată durata mandatului meu, de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, am promovat pe pagina mea oficială de socializare – Facebook (cea administrativ-instituțională, a președintelui Consiliului Județean Dâmbovița) toate activitățile și obiectivele pe care noi, Partidul Social Democrat, ni le-am asumat în programul de guvernare Dâmbovița 2025 și care au fost derulate, în acest an, la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița. Vorbesc de PNDL 2, despre investițiile de la Ulmi și Comișani, despre stadion, despre stațiunea turistică Moroeni-Padina-Peștera și multe altele. Mai mult decât atât, întotdeauna am mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea lor, ceea ce presupune: consilierii județeni ai PSD, colegii din Partidul Social Democrat, echipa de la Consiliul Județean Dâmbovița și toți cei care au fost implicați în acest sens.
- Pentru toate lucrurile importante care s-au făcut în județul Dâmbovița și care au făcut parte din programul PSD am utilizat hashtagul #Important, pe fundal roșu, tocmai pentru a demonstra legătura cu PSD.
- Despre toate demersurile făcute la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, pentru a duce la îndeplinire obiective din programul de guvernare asumat de PSD – Dâmbovița 2025, am discutat în toate emisiunile la care am fost invitat să particip și pe care le-am anunțat pe rețelele de socializare. De asemenea, precizări cu privire la investiții și la programul PSD Dâmbovița 2025 am făcut și în diferite declarații sau conferințe de presă (cea mai recentă fiind la jumătatea acestei luni) – articolul se găsește în publicația online Târgoviște Live, 18 ianuarie 2018.
- Chiar și în condițiile în care acea suspendare a mea în cadrul PSD Dâmbovița și-a produs efectele, în toată această perioadă am încercat să continui să fiu alături de colegii mei de partid, dar și de Partidul Social Democrat, inclusiv în mediul online, așa cum se poate observa și din activitatea mea pe paginile mele de socializare. Și sunt câteva momente importante pe care vreau să le amintesc în acest sens
– participarea la diferite evenimente organizate în comunele cu primari PSD (ex. zilele localității – I.L.Caragiale sau Gura Ocniței)
– participarea la Conferința de Dare de Seamă și Alegeri a OPSD Dâmbovița ce a avut loc în luna octombrie a anului 2017 (eveniment postat pe pagina mea personală de Facebook)
– promovarea în social-media a activității derulate de colegii mei parlamentari (ex. Claudia Gilia și Corneliu Ștefan) sau de colegi a căror activitate s-a desfășurat în structurile centrale
– intervenția, în plan politic, pe care am avut-o în luna iulie a anului 2017, pe pagina mea oficială de Facebook, cu privire la acuzele ce i-au fost aduse omului politic Adrian Țuțuianu – senator, președinte al PSD Dâmbovița și coleg de partid
Sunt doar câteva exemple, care în total însumează peste 50 de postări (în anul 2017), care dovedesc atașamentul meu față de Partidul Social Democrat și față de colegii mei. În tot acest timp, vă mărturisesc că am continuat să-mi fac datoria față de partid (inclusiv mi-am achitat cotizațiile la timp) și am continuat să-mi asum responsabilitățile ce mi-au revenit în calitate de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița – și mă refer aici la punerea în aplicare a programului de guvernare Dâmbovița 2025. Dar, mai mult decât orice, am încercat să protejez și să nu fac rău Partidul Social Democrat.
Încă o dată, subliniez faptul că pagina mea oficială de Facebook, la fel ca și alte pagini oficiale dedicate activității administrației locale sau centrale, este o pagină care vizează evenimentele și proiectele care se derulează la nivel instituțional și trebuie gestionată în consecință. În cazul de față, este vorba despre Consiliul Județean Dâmbovița, iar proiectele promovate sunt proiecte care reprezintă și obiectivele asumate în programul de guvernare Dâmbovița 2025.
În încheiere, vreau să vă spun că afirmațiile domnului Costea m-au făcut, însă, curios. Pe pagina dumnealui de socializare nu se regăsește niciun comentariu personal cu privire la programul de guvernare al PSD Dâmbovița 2025. Tot ceea am putut vedea legat de elementul administrativ și politic au fost aproximativ 20-25 de postări, distribuite în anul 2017, de pe pagina de socializare a președintelui Adrian Țuțuianu și doar vreo 2 sau 3 distribuite de pe pagina PSD Găești. Ciudat!”, a scris președintele CJ, Alexandru Oprea pe pagina de socializare.
Vicepreședintele PSD Dâmbovița, Fănuț Costea a ieșit din nou la atac. De această dată și-a arătat nemulțumirea față de președintele CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea. Social-democratul Fănuț Costea îl acuză pe președintele CJ Alexandru Oprea că în ultimul an de când a fost suspendat din partid, în activitatea de la CJ nu a amintit niciodată de PSD:
“Eu nu am văzut în toate postările domniei sale, în activitatea de președinte al CJ , nu am văzut absolut nicio referire legată de PSD . Funcția de președinte al CJ este o funcție care presupune un vot politic dat în CJ, prin votul majorității a fost numit . Președintele CJ nu a fost ales nominal de către cetățeni, deci este un vot politic . Acești colegi ai nostri care vin acolo, au în primul rând o responsabilitate politică, de a duce la îndeplinire acele lucruri pe care ni le-am asumat și repet de a avea permanent o discuție și la nivel politic. Într-un an de zile PSD nu a fost adus în discuție în luările de poziție publică ale celor care au fost la CJ Dâmbovița… Alegerea pe care a făcut-o a fost de a se promova personal… Din punctul meu de vedere vineri , vom avea o discuție politică, îl vom invita. Domnul Oprea a avut o activitate foarte bună. „ a declarat vicepreședintele PSD Dâmbovița, Fănuț Costea
Şedința Comitetului Executiv Județean al PSD Dâmboviţa are loc vineri, 2 februarie, ora 17:00. Ca și ordine de zi ar fi o informare privind deciziile Comitetului Executiv Național, după aceea analiza activității reprezentanților PSD în Consiliul Județean Dâmbovița inclusiv a președintelui CJ, Alexandru Oprea și desemnarea candidatului sau candidațiilor pentru funcția de conducere în Consiliul Județean Dâmbovița. Se zvonește că vineri, președintele CJ, Alexandru Oprea va fi executat de PSD Dâmbovița. Pe această temă, vicepreședintele PSD Dâmbovița, Dorinel Soare a spus că social-democrații dâmbovițeni ttrebuie să se așeze la masă și să stea cu picioarele în apă și să ia decizia cea mai bună pentru partid, nu pentru o persoană sau alta:
“Eu cred că la ședința pe care o vom avea, vom limpezi apele. Va trebui să ne așezăm la masă și să stăm cu picioarele în apă și să luăm decizia cea mai bună pentru partid, nu pentru o persoană sau alta… Eu cred că până la urmă vom găsi o soluție „, a afirmat Dorinel Soare.
Deciziile importante le vom afla vineri, 2 februarie 2018.