miercuri, februarie 12, 2025

Social democraţii dâmboviţeni se pregătesc intens să îşi desemneze liderii organizaţiilor de tineret, femei, seniori, la nivelul municipiului Târgovişte şi la judeţ

Știri

Social democraţii dâmboviţeni se pregătesc intens pentru lunile august, septembrie şi octombrie când vor trebui să îşi desemneze liderii organizaţiilor de tineret, femei, seniori, de la nivelul municipiului Târgovişte şi să îşi aleagă un nou preşedinte. Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că până în prezent au avut loc Conferinte în 62 de organizaţii comunale, urmând ca până la sfârşitul lunii iulie să aibă loc alegeri în toate cele 89 de organizaţii de la nivelul comunelor. alexandru opreaMai mult social democratul a spus că pe 26 august, 4 septembrie,11 septembrie şi 18 septembrie se vor desemna liderii organizaţiei de tineret, femei, pensionari şi la nivelul municipiului Târgovişte urmând ca în data de 12 octombrie să aibă loc conferinţa organizaţiei judeţene a partidului. Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea a mai spus că date menţiuonate mai spus se pot modifica şi asta datorită faptului că vor fi invitaţi de la centru şi nu se ştie exact când sunt liberi ca să poată onora invitaţia.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social