4 milioane de euro, aceasta este valoarea proiectelor pregătite de aministraţia locală a municipiului Târgovişte privind anveloparea şi hidroizolaţia termică a blocurilor. Pentru aceste proiecte există documentaţii tehnice.
În aceste zile conducerea primăriei Târgovişte poartă discuţii cu Asociaţiile de proprietari din municipiu despre oportunităţile europene în ceea ce priveşte anveloparea blocurilor şi hidroizolaţia termică a blocurilor, dat fiind şi faptul că a apărut Ghidul de finanţare şi au fost stabilite toate normele care trebuie respectate pentru a putea beneficia de sprijin financiar european. Primăria Târgovişte este hotărâtă ca împreună cu Aociaţiile de proprietari să ia toţi banii pe care Uniunea Europeană îi pune la dispoziţie pentru izolaţia termică a blocurilor : „Singura Axă care s-a deschis şi unde avem proiecte şi suntem siguri cum arată ghidul este Axa care se referă la clădirile rezidenţiale privind lucrările de reabilitare la cădirile rezidenţiale sau blocurile de locuinţe . Avem proiecte pregătite în valoare de 4 milioane de euro . În aceste zile desfăşurăm o activitate de consultare cu Aociaţiile de Propietari astfel încât să vedem care vor fi condomeniile pe care le vom aborda în primă instanţă . În paralel derulăm şi programul de anvelopare termică , finanţat de la Ministerul Dezvoltării Regionale.”, a declarat Cristian Stan. În perioada 16 mai – 16 noiembrie, se pot depune documentaţiile pentru obţinerea finanţării pe Axa prioritară 3.1.A. Pentru lucrările de anvelopare a blocurilor, Uniunea Europeană – Bugetul de stat suportă 60% din valoarea lucrărilor, restul de 40% urmând să fie suportaţi de Asociaţiile de proprietari (25%) şi administraţia locală (15%).