Polițiștii dâmbovițeni au împânzit tot județul Dâmbovița, la data de 25 ianuarie a.c., peste 160 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de la celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice.
Ca urmare a celor 16 filtre instituite, polițiștii au legitimat 320 de persoane, au oprit pentru control 275 de autovehicule și au aplicat 231 de sancțiuni contravenționale.
Din totalul acestora, 26 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniştii publice și 204 pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe drumurile publice intens circulate pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație, fiind testați 94 de conducători auto pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive sau alcool.
Pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
Urmărește Partener TV și pe Google News