Un copil în vârstă de două luni a fost muşcat de faţă de un şobolan.Fetiţa , de numai două luni din comuna Băleni a ajuns la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală după ce a fost muşcată de un şobolan, în zona ochiului stâng. Este vorba despre o familie cu o situaţie precară care are şapte copii, dintre care doi gemeni. Unul dintre gemeni ,chiar fetiţa muşcată de faţă ,de un şobolan:”Mama s-a trezit de mai multe ori în cursul nopţii ,pentru că a trebuit să-i dea medicamentul celei mici ,pentru că era bolnavă .Pe la ora 07:15 ,mama a văzut-o pe cea mică cu sânge la ochi .Cred că un şoarice,şobolan s-a urcat în pătuţ şi i-a mâncat din ochi .Am înţeles că a ajuns la spital în Bucureşti .Tata munceşte cu ziua,câştică 150 de lei pe zi,avem cu ce să trăim ”a afirmat Georgiana ,sora fetiţei .Din primele verificări se pare că incidentul a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă . Fetiţa a fost muşcată de un şobolan chiar în timpul somnului,în patuţul în care dormea. Când au văzut- o cu faţa plină de sânge, părinţii au sunat imediat la 112 şi un echipaj de la ambulanţă a preluat- o pe micuţă:”Am fost solicitaţi pentru a transporta la Bucureşti , o pacientă de două luni cu o prematuritate de gradul 3 ,care prezenta în urma muşcăturii de şobolan ,o plagă la nivelul ochiului stâng ” a declarat dr.Claudia Florescu,medic ambulanţă .”Am fost sesizaţi că o fetiţă în vârstă de două luni a fost muşcată de un şobolan , în timp ce se afla la domiciliu ,în cursul nopţii .Au fost sesizate autorităţile competente.Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest eveniment ”a afirmat agent Raluca Florescu,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa .
Vecinii dar şi preotul susţin că familia este foarte săracă însă , în ciuda greutăţilor nu- şi neglijează cei şapte copii:”Părinţii sunt foarte harnici,copiii sunt foarte îngrijiţi,respectuoşi .Sincer vă spun că am decis să-l iau pe cel mic la mine să-l cresc ” a declarat Elisabeta Secu ,naşa copiilor .”Este o familie foarte săracă dar foarte muncitoare.Marin,tatăl copiilor este un bărbat foarte muncitoar, taie lemne la tot satul.Vreau să vă spun că nu-şi neglijează copiii .Şi noi, Parohia Băleni Sârbi ne-am îngrijit ca în fiecare iarnă această familie să aibă lemnele necesare,pe care le-am plătit noi .Alături am fost şi vom fi în continuare de această familie ” a declarat preotul Mihail Moga .Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa au declanşat deja o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc acest incident:”Echipa mobilă s-a deplasat la faţa locului …S-a constatat că în cele două camere destul de modeste era curăţenie şi cald.Ancheta este în curs de desfăşurare ” a afirmat Cerasela Gurgu ,purtător de cuvânt DGASPC Dâmboviţa