În această după-amiază, pompierii de la Detașamentul Târgoviște au fost alertați și au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din cartierul Priseaca al municipiului Târgoviște.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2021/01/Incendiu-la-acoperisul-unei-case-din-cartierul-Priseaca-483x361.jpeg)
Salvatorii târgovișteni s-au deplasat la locul evenimentului cu cu două autospeciale de stingere și un echipaj de ambulanță SMURD, găsind incendiul manifestându-se la acoperișul casei.
Intervenția promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor restul locuinței și o anexă învecinată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, doar pagube materiale, fiind afectat acoperișul casei pe o suprafață de cca. 300 mp.
Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că un coș de fum necurățat corespunzător este cauza probabilă a producerii incendiului.
ATENȚIE la utilizarea coșurilor de fum!
Pentru siguranța locuinței sau gospodăriei dumneavoastră:
• Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum, numai cu personal autorizat;
• NU depozitaţi în podurile locuinţelor plante furajere, materiale inflamabile sau materiale combustibile (textile, hârtie, lemne etc.) care s-ar putea aprinde de la coşurile pentru evacuarea fumului.
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.
„PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!”
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE – ISU ”BASARAB I” DÂMBOVIȚA