miercuri, februarie 12, 2025

În următoarele 48 de ore, polițiștii dâmbovițeni vor organiza acțiuni punctuale pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan, deși au consumat alcool sau alte substanțe interzise

Știri

În următoarele 48 de ore, polițiștii dâmbovițeni vor organiza acțiuni punctuale pentru depistarea conducătorilor auto care se urcă la volan, deși au consumat alcool sau alte substanțe interzise, IPJ Dâmbovița reamintește tuturor cetățenilor că polițiștii acționează permanent pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea comunității şi, totodată, sunt pregătiți să intervină atunci când situaţia o impune.

Polițiștii rutieri, sprijiniți de cei de la ordine publică, vor fi prezenți pe drumurile naţionale şi județene pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, respectiv viteza excesivă, neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers, abaterile bicicliștilor și pietonilor.

Urmărește Partener TV și pe Google News

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social