Așa cum ne-au atenționat meteorologii, iarna și-a intrat în drepturi în zonele mnontane .
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2016/11/dj-714-munte--483x272.jpg)
Nici zona montană dâmbovițeană Padina-Peștera nu a fost ocolită . S-a așternut un strat mic de zăpadă iar temperaturile sunt destul de scăzute și nu este exclus ca precipitațiile sub formă de ninsoare să continue să-și facă simțită prezența și în orele următoare.
Atât salvamontiștii cât și drumarii de la LDP Dâmbovița le recomandă turiștilor care aleg să ajungă în zona Padina -Peștera să-și echipeze corespunzător autoturisme și să se informeze înainte de a porni la drum.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2016/10/deszapezire-munte-dj-713-483x500.jpg)
Nou director interimar de la LDP Dâmbovița, ec.Laurențiu Filip-director economic în cadrul societății din anul 2017, ne-a declarat că utilajele și drumarii sunt pregătiți cu tot strictul necesar să acționeze în zona montană.
Zilele trecute drumarii au mai intervenit cu material antiderapant în zona montană.
Ultilajele de deszăpezire au fost pregătite iar în cursul zilei de vineri, 20 noiembrie 2020 erau în Baza de la Pucioasa, gata în orice moment să acționeze în zona montană. Directorul interimar de la LDP Dâmbovița, ec.Laurențiu Filip ne-a dat asigurări că există stocuri de material antiderapant,combustibil astfel încât drumarii să poată acționa prompt în orice situație dacă se impune.
Potrivit ANMH în intervalul 20 noiembrie, ora 15:00 – 21 noiembrie, ora 14:00, este în vigoare o atenționare meteorologică și sunt vizate ninsori la munte, precipitații mixte în zonele joase de relief, intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele estice, sud-estice și vestice în general, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h, temporar viscolind ninsoarea.
Vremea va deveni rece pentru această dată, cu temperaturi minime negative în toate regiunile.