miercuri, februarie 12, 2025

8 Mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii

Știri

8 Mai, Ziua Mondială a Crucii Roșii și a Semilunii Roșii, Mișcarea de Cruce și Semilună Roșie este  principalul mijloc de intervenție umanitară la nivel mondial.

În ultimii ani, voluntarii și angajații Crucii și Semilunei Roșii au sprijinit peste 160 de milioane de oameni în situații de urgență, de la dezastre naturale la războaie civile. Organizată ca o rețea la nivel global, rezultatele acțiunilor au impact la toate nivelurile: mondial, regional, local, fiind mereu aproape de cei aflați în nevoie. De aceea, deciziile ce privesc organizația în ansamblul ei și stabilirea agendei umanitare internaționale pleacă de la cei care înțeleg cel mai bine problemele și soluțiile: voluntarii, oamenii și comunitățile afectate de greutăți.

 Crucea Roșie și Semiluna Roșie s-a adaptat mereu provocărilor cu care s-a confruntat. În  condiții neprielnice, voluntarii au depășit bariere și cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară a autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistență umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile, serviciile fiind acordate voluntar, imparțial și neutru. Organizația contribuie, prin programele desfășurate, la prevenirea și alinarea suferinței sub toate formele, protejează sănătatea și viața, promovează respectul față de demnitatea umană, fără nicio discriminare bazată pe naționalitate, rasă, sex, religie, vârstă, apartenență socială sau politică.Umanitate, Imparțialitate, Neutralitate, Independență, Voluntariat, Unitate și Universalitate sunt principiile fundamentale ale Crucii Roșii Române care stau la baza tuturor acțiunilor sale.

Urmărește Partener TV și pe Google News

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social