La 2 aprilie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Instituţiei Prefectului, marcând, astfel, data la care, în anul 1864, a fost instituită, prin lege, noţiunea de „prefect”.
Totodată, Instituţia Prefectului împlineşte pe data de 2 aprilie, 157 de ani de la înfiinţare, în România noţiunea de „prefect” fiind întâlnită în Muntenia şi Moldova încă dinainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau denumirea „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administratori”.
În conformitate cu Legea comunală din 1 aprilie 1864 şi Legea pentru înfiinţarea consiliilor judeţene, din 2 aprilie 1864, care prevedea că „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni, îi execută hotărârile consiliului judeţean” se certifică înfiinţarea Instituţiei Prefectului în România în urmă cu 157 de ani.
Astăzi ar fi trebuit așadar să fie o zi de sărbătoare, însă angajații instituţiei nu au vreme și nici posibilități pentru sărbătoare. Astăzi, ei sunt la datorie, pe frontul luptei împotriva unui inamic periculos, COVID-19. Ne rămâne așadar, doar să le transmitem multă sănătate și putere de muncă.
În anul 2018, ziua de 2 aprilie a fost declarată, prin lege – „Ziua Instituției Prefectului”. Prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu și conducător al serviciilor publice descentralizate, este garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile, iniţiată de 9 deputaţi şi senatori, a fost respinsă de către Senat, la 14 martie 2018, dar adoptată de Camera Deputaţilor, for decizional, la 28 noiembrie 2018.
Ziua Instituţiei Prefectului a fost instituită prin Legea 348/2018, potrivit căreia aceasta poate fi marcată de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea de programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor Instituţiei Prefectului la dezvoltarea ţării din punct de vedere economic, cultural şi social.