miercuri, februarie 12, 2025

Horia Tecău a câştigat turneul Australian Open la dublu mixt

Știri

Tenismenul român Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands, cap de serie numărul 8, au câştigat, ieri, proba de dublu mixt la

Horia Tecău a câştigat turneul Australian Open la dublu mixt

Australian Open, primul Grand Slam al anului, după victoria în faţa perechii Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), favoriţii 5, scor 6-3, 5-7, 10-3.
Tecău şi Mattek-Sands, ambii în vârstă de 27 de ani, s-au impus după 102 minute de joc.
Horia Tecău se află la primul titlu de Grand Slam din carieră. De asemenea, Mattek-Sands este tot la primul titlu de Grand Slam din carieră.
Tecău a mai fost de două ori într-o finală de turneu de Grand Slam, în 2010 şi 2011, la Wimbledon, la dublu masculin, alături de suedezul Robert Linstedt.Românul a depăşit suma de un milion de dolari câştigaţi din tenis în urma evoluţiilor la Australian Open.

Tecău: „Este un sentiment minunat”

„Este un sentiment minunat. Este foarte greu să câştigi un astfel de titlu. Am jucat două finale până acum şi mă bucur că în sfârşit am câştigat una. Sunt puţin grăbit, trebuie să fug la aeroport în jumătate de oră, dar va mai dura ceva acest sentiment şi vreau să mă bucur de el. Este bine că am «spart gheaţa», mai ales că ştiu cât de greu este. De acum înainte sper să vină şi alte titluri”, a declarat Tecău.Şi pentru Bethanie Mattek-Sands câştigarea titlului este un lucru minunat: „Nu prea am fost nervoasă, prima finală, primul titlu, este un sentiment minunat. Eu am avut încredere în Horia şi ne-am simţit bine în teren. Este un sentiment interesant să ai un astfel de trofeu”.
Bethanie le-a spus ziariştilor, râzând, că va bea şampanie cu Horia în vestiarul fetelor de la Australian Open, însă, din nefericire, „nu este altă femeie pe acolo”.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social