miercuri, februarie 12, 2025

Sunt razii în tot județul  Dâmbovița: Polițiștii dâmbovițeni continuă misiunile 

Știri

Sunt razii în  tot județul  Dâmbovița: Polițiștii dâmbovițeni continuă misiunile, până la ora transmiterii  acestei știri au desfășurate șapte  acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Astfel, în cadrul celorlalte acțiuni punctuale desfășurate, au fost legitimate 515 persoane și testați 100 de conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 295 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.780 de lei, dintre care 259 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 33 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 17 filtre pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 14 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

 La data de 29 noiembrie a.c., în intervalul orar 07:00-14:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Găești au acționat pentru prevenirea producerii unor accidente de circulație, îndeosebi a celor produse pe fondul vitezei excesive, pentru creșterea gradului de siguranță și descurajarea participanților la trafic să încalce normele rutiere.

Acțiunea s-a desfășurat pe raza orașului Găești, pe drumul național 7 și drumul național 72.

Astfel, polițiștii au aplicat 78 de sancțiuni contravenționale, toate pentru nerespectarea regulilor de circulație prevăzute de O.U.G. 195/2002.

Din totalul sancțiunilor, 54 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 12 pentru neportul centurii de siguranță.

De asemenea, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 5 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare

Urmărește Partener TV și pe Google News

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social