Astăzi, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița avut loc o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a semnat contractul de finanțare în cadrul REGIO, ce vizează dezvoltarea unui complex de servicii sociale, respectiv “Modernizarea și extinderea Complexului de Servicii Sociale ”Casa Soarelui” Târgoviște, situat în str. Vlad Țepeș, nr. 6A.La conferinţă au fost prezenţi:preşedintele CJ Dâmboviţa,Adrian Ţuţuianu,Liviu Muşat,directorul ADR Sud Muntenia şi Cristiana Bucur,directorul DGASPC Dâmbovița.DGASPC Dâmbovița va primi asistență nerambursabilă din REGIO, Axa prioritară 3 – Îmbunătățirea infrastructurii sociale, Domeniul major de intervenție 3.2 – Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea și echiparea infrastructurii serviciilor sociale:” Contractul are un buget de 3.859.510,31 lei, din care contribuția proprie a solicitantului asigurată din bugetul Consiliului Județean Dâmbovița 160.540,20 lei, asistență financiară nerambursabilă 2.966.258,99 lei, TVA 732.711,12 lei”,a declarat Liviu Muşat . Lucrările care se vor efectua în cadrul proiectului “Modernizarea și extinderea Complexului de Servicii Sociale Casa Soarelui”, se referă la:reparatii, recompartimentări, reabilitări la construcția existentă;reabilitarea sistemului de încălzire şi extindere – construcție nouă P+2 pentru noul tip de servicii. Intervențiile propuse prin proiect vizează o suprafață existentă ce se va moderniza, de 1.195 mp, și o extindere propusă de 555 mp:”După perioada de implementare de 15 luni, Complexul de servicii sociale Casa Soarelui va cuprinde, pe lângă serviciile oferite în prezent prin centrele sociale existente şi un nou tip de servicii sociale, prin Centrul de recuperare, socializare și consiliere a copilului cu dizabilităţi, destinat copiilor cu autism şi sindrom Down din judeţul Dâmboviţa, cu o capacitate de 30 beneficiari.Acest centru este necesar pentru județul Dâmbovița, deoarece în prezent în evidența DGASPC Dâmbovița sint 189 copii diagnosticați cu autism și 74 copii diagnosticați cu sindrom Down”,a declarat Cristiana Bucur.După începerea activității centrului, se vor crea 7 noi locuri de muncă: 1 psiholog, 1 logoped, 1 medic specialist, 2 psihopedagogi, 1 asistent social, 1 kinetoterapeut.Consiliul Județean Dâmbovița și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, ultima fiind instituție subordonată și susținută de acesta, caută în permanență soluții de îmbunătățire a calității serviciilor sociale oferite beneficiarilor.Astfel, până în prezent au fost derulate mai multe proiecte finanțate din fonduri PHARE de preaderare, din fonduri guvernamentale, din bugetul local sau din sponsorizări, iar în prezent, sunt în diferite stadii de implementare și alte proiecte din fonduri europene.