În următoarele ore intră în vigoare hotărârea de Consiliu Judeţean Dâmboviţa prin care se instituie restricţii de circulaţie pe unele sectoare de drumuri judeţene cum ar fi DJ 714B Gâlma ,în zona podului ce duce spre cariera Lespezi- şi DJ 401 A sector localităţile Mătăsaru-Puţu cu Salcia –Poroinica pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 25 de tone şi de 16 de tone , altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Există şi excepţii. Şi anume vehiculele deţinute de către Ministerul Apărării Naţionale, de unităţile MAI, de serviciile publice de ambulanţă sau de serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă. Pe DJ 714B Moroeni-Gâlma în zona podului ce duce spre cariera Lespezi ,există eroziuni de mal şi la acest moment o porţiune din drum a plecat şi totodată există pericolul ca podul să se prăbuşească.Drept urmare autorităţile judeţene pentru a evita un real pericol de prăbuşire au decis să impună restricţii de tonaj .Acest pod de la Lespezi în curând va intra într-un amplu proces de reabilitare . Reabilitare acestui pod se va face în baza unei asocieri între CJ Dâmboviţa şi Carpatcement Fieni,costurile fiind suportate jumătate de unii,jumătate de ceilalţi.Tot în zona Moroeni-Gâlma ,la începutul lunii aprilie când natura s-a dezlânţuit în Dâmboviţa ,un pod peste Ialomiţa, ce făcea legătura cu un drum forestier şi mai multe pensiuni turistice, s-a rupt .Atât pensiunile din zonă cât şi exploatarea de masă lemnoasă au fost blocate.Podul rupt va fi reabilitat de Direcţia Silvică Dâmboviţa.Deja au fost făcute demersurile necesare pentru reabilitare.Proprietarii cabanelor turistice, au la dispoziţie o punte, dar traversarea se poate face doar cu piciorul.De asemenea se vor face lucrări de reabilitare şi la podul de la Tabăra Căprioara.