Nu de puţine ori,mass-media a prezentat şi partea dură a României, în care oamenii trăiesc la limita existenţei, despre copii care nu au acces la educaţie şi uneori nu au acces la viaţă.Cu câteva luni în urmă , în mass-media dâmboviţeană şi naţională s-a prezentat cazul familiei Gheorghe, formată din părinţi şi trei copii minori, care trăiau în condiții extrem de precare în comuna Petreşti. Doi adulţi şi trei copii locuiau într-o singură cameră, în condiţii improprii pentru dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor. Ambii părinţi sunt şomeri, familia asigurându-şi existenţa din ajutorul social primit de la primărie şi din alocaţia minorilor. În urma mediatizării acestui caz, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa,Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi mulţi oameni de bine s-au sesizat şi au decis să găsească o cale de rezolvare a acestui caz. Astfel, în cadrul întâlnirii din 20.02.2013, desfăşurată la sediul
Ioan MarinescuD.G.A.S.P.C, s-a hotărât sprijinirea financiară a familiei Gheorghe pentru reabilitarea şi dotarea casei în care locuiesc. În urma acestei decizii s-a alocat un fond de ajutorare, banii ,bunurile şi materialele necesare fiind asiguraţe de oamenii de bine , D.G.A.S.P.C şi CJ Dâmboviţa.Nu mică ne-a fost mirarea astăzi, când ne-am deplasat la Petreşţi şi am găsit o altă familie
Gheorghe , am descoperit că suntem într-o casă unde nu lipseşte nimic,unde acum toţi cei cinci membrii ai familiei îşi pot duce traiul de zi cu zi în condiţii umane.Familia Gheorghe ne-a primit cu gânduri bune.Cei trei copii priveau mirați, când reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului,director Cristiana Bucur ,cei ai Consiliului Judeţean Dâmboviţa,vicepreşedintele Ioan Marinescu şi oamenii de bine au venit să-i viziteze într-o căsuţă nou reabilitată:”În urma mediatizării acestui caz ,am luat decizia de a ne implica personal fără a apela la Serviciul Social din cadrul primăriei.Am deschis o anchetă.Nu s-a pus problema să luăm copii în regim de urgenţă pentru că nu erau negşlijaţi.Cu sprijinul sponsorilor,cu oamenii de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa şi Consiliul Judeţean Dâmboviţa am reuşit să reabilităm această căsuţă.Am mobilat-o cu tot strictul necesar iar acum sunt condii normale de a trăi .Vom monitoriza în continuare familia ”,a afirmat Cristiana Bucur,director D.G.A.S.P.C Dâmboviţa.”Pe această cale vreau să aduc mulţumiri dumneavoastră presei,pentru că în acest caz aţi fost motorul acţiunii.Şi trebuie să spun că autorităţile judeţene pun mare accent pe latura socială a României.”,a declarat Ioan Marinescu .Totodată a venit şi iepuraşul cu dulciuri,jucării şi alimente.Visul familiei Gheorghe de a avea o locuință decentă și să își poată crește copiii în condiții mai bune s-a îndeplinit:”Acum totul este bine.Vă spun sincer că nicio clipă nu ne-am gândit să renunţăm la copiii noştri.Nu am mâncat noi şi le-am dat lor.Le mulţumim celor care ne-au creat aceste condiţii de a duce o viaţă normală.Trebuie să-mi caut de muncă şi eu ”,a afirmat tatăl . În continuare familia Gheorghe va fi monitorizată şi sprijinită însă şi tatăl are o misiune de dus la îndeplinit şi anume să-şi găsească un loc de muncă.