joi, februarie 13, 2025

O mamă cu un copil  de 6 luni, aflați în dificultate în Masivul Bucegi au fost sprijiniți de jandarmii montani

Știri

 

Astăzi, 30 iulie a.c., în urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. 112, jandarmii montani de la Postul Zănoaga, au intervenit pentru sprijinirea unei mame al cărei copil, în vârstă de 6 luni prezenta reacții alergice în urma administrării unui medicament copli
.Tânăra mamă, în vârstă de 31 de ani, aflată la domiciliul părinților în zona Padina i-a administrat copilului un sirop antibiotic pentru tratarea unei afecțiuni abdominale, iar la scurt timp micuțul a început să prezinte reacții alergice, moment în care mama acestuia a intrat în panică și a solicitat sprijin.Jandarmii montani au intervenit în zonă și i-au transportat în condiții de siguranță până în zona Dichiu, de unde aceștia au fost preluați de o ambulanță și conduși la Spitalul Municipal Sinaia pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul unic de urgenţă  112” sau numerele de telefon 0749.034639 /  0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social