miercuri, februarie 12, 2025

VIDEO. La Târgovişte, în prezenţa ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, Tinerii fermieri au semnat contractele de finanţare pentru proiectele pe Măsura 112

Știri

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin şi George Turtoi, directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au fost prezenţi în judeţul Dâmboviţa, la sediul Centrului Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Târgovişte la semnarea contractelor de finanţare aferente ultimei sesiuni pentru depunerea proiectelor de investiţii pentru Măsura 112- „Instalarea tinerilor fermieri”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală.Prezenţi la acest eveniment au fost:Dorina Comşa, director CRPDRP Târgovişte, preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu şi prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda. Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri” se încadrează în Axa I – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic” şi are ca obiective:îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă;îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură,creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri; creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii.Fondurile totale alocate Măsurii 112 prin FEADR sunt de 337.221.484 euro din care: contribuţia Guvernului României – 20% şi contribuţia Uniunii Europene – 80%. Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Târgovişteaprimit de la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Ruralăşi pânăîn prezent 2969 de solicitări pentru finanţare în cadrul Măsurii 112.Valoarea cumulatăa acestor solicitări este de 81,9 milioane euro.Dintre acestea 1413 tineri fermieri au semnat contracte de finanţare cu APDR, valoarea plăţilor acestor contracte aflate în implementare la CRPDRP Târgovişte ridicându-se la 20 milioane euro.În urma ultimului raport de selecţie , încă 129 de proiecte cu valoarea de 3,24 milioane euro vor primi finanţare nerambursabilă şi vor fi contractate.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social