Armata română sărbătoreşte pe 23 aprilie, Ziua Forţelor Terestre, al căror patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de Biruinţă.Pentru a marca această zi, în toate garnizoanele din ţară au o serie de manifestări dedicate acestei zile.Târgoviştea este una dintre cele mai importante garnizoane ale Armatei României ,unde funcţionează 11 unităţi militare,oraş plin de istorie unde trupe ale Forţelor Terestre au functionat încă din cele mai vechi timpuri.La iniţiativa colonelui Valentin Sandu au fost organizate o serie de activităţi inedite la care participă toate unităţile din garnizoană.În perioada 9 aprilie-23 aprilie în cazarma de la Teiş au loc o serie de concursuri între militari iar la final aceştia vor fi răsplătiţi cu diploma şi premii.Joi,19 aprilie ,jurnaliştii dâmboviţeni s-au întrecut la Cupa Presei la Tir, eveniment organizat de Batalionul de Tancuri , cu ocazia „Zilei Forţelor Terestre”. Jurnaliştii au avut ocazia să îşi încerce norocul la ţintă cu pistoale- mitralieră, în poligonul “Viorel Mărceanu ”din Priseaca . Reprezentanţii mass-media nu s-au lăsat intimidaţi de vremea mohorâtă, şi s-au îndreptat hotărâţi spre ţinte. După un scurt instructaj de folosire a armelor, s-a dat start concursului. La ordin, participanţii şi-au potrivit casca pe cap, au primit muniţia, şi-au încărcat armele, şi-au potrivit patul puştii-n umăr şi au luat ţinta în vizor prin cătare. În timp ce domnişoarele au cam militat pentru pace, domnii au fost stăpâni pe situaţie, ba au stârnit şi mici invidii printre colegii de breaslă.La final ,cei mai buni jurnalişti la ţină au fost răsplătiţi cu diplome şi cupe.Locul I a fost câştigat de Anca Mădălin cu 40 de puncte,locul II cu 32 de puncte de Rădoi Răducu şi Robert Slămnoiu cu 32 de puncte clasat pe locul III.Foarte bine a tras şi reprezentantul de la Partener TV,Huzui Ştefan cu 37 de puncte însă a fost descalificat pentru că la ţină au fost şase gloanţe şi nu cinci cât a fost stabilit.Activităţile dedicate Zilei Forţelor Terestre vor continua şi în următoarele zile la Târgovişte.