Începând din acest an, în data de 15 ianuarie 2012 se sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale.Legea a fost adoptată în luna decembrie a anului trecut de Camera Deputaţilor, la iniţiativa unui număr de 50 de deputaţi şi senatori PSD. Anul acesta, cu prilejul Zilei Culturii Nationale sărbătorită în data de 15 ianuarie 2011, Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” din Târgovişte permite accesul liber în toate muzeele din judeţ, între orele 9:00 – 17:00. Ziua Culturii Naţionale marchează ziua de naştere a lui Mihai Eminescu, numit şi „poetul romanilor”. Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 în Botoşani,. Copilăria şi-a petrecut-o la Ipoteşti, în casa părintească. Între 1858 şi 1866, a urmat cu intermitenţe şcoala primară ortodoxă orientală. Primul an al manifestărilor literare a lui Eminescu este 1866 când scrie „La mormântul lui Aron Pumnul”, după care, în anii care urmează pribegeşte prin ţară cu o trupă de teatru în care activează ca copist şi sufleor. Între 1869 şi 187 este student la Viena, iar apoi la Berlin unde înfiinţează şi un cenaclu la care participau studenţii români. Se întoarce în ţară în 1875, fără a-şi definitiva studiile de filozofie. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru redactor de ziar. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie. În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a desfăşurat o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă sănătatea S-a reîntors în 1884 şi s-a angajat bibliotecar la Iaşi. Boala revine însă şi Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas, cu diagnosticul de alienare mintală în formă dementă. Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889.Este cel mai cunoscut poet român şi a lăsat în urma lui o operă literară care cuprinde 271 de poeme, drame şi proză.