Bătaie ca în vestul sălbatic în satul Glod, comuna Moroeni, trei bărbați au fost reținuți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, în urma cercetărilor efectuate sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, trei bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 36 de ani.
Cei trei sunt bănuiți că, la data de 30 aprilie a.c., în timp ce se aflau pe raza localității Glod, pe fondul unui conflict spontan, s-ar fi agresat fizic reciproc.
Totodată, tânărul de 21 de ani, din Glod, ar fi pătruns fără drept în locuința unuia dintre bărbații implicați în conflict.
Pe parcursul acestei zile, 6 mai, cei trei vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu.
Urmărește Partener TV și pe Google News