Accident pe A1-Pitești, au intervenit pompierii de la Găești, SMURD și Ambulanţa Dâmbovița, evenimentul rutier s-a produs la km 78 sensul spre Pitești. Din primele informații au fost implicate 3 autovehicule și 3 persoane au fost rănite dar neîncarcerate.
Au acționat pompieri de la Detașamentul Găești cu o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD, iar de la SAJ Dâmbovița cu un echipaj.
La locul accidentului au fost identificate trei persoane rănite. Una dintre acestea a primit primul ajutor de la echipajul SMURD și a fost transportată la UPU Târgoviște. Și celelalte două persoane, asistate la fața locului au fost preluate de echipajul SAJ Dâmbovița și transportate la UPU Târgoviște.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și de curățare a carosabilului de resturile provenite de la autovehicule pentru siguranța participanților la traficul rutier.
Urmărește Partener TV și pe Google News