În aceste zile se întocmesc listele pentru posturile de preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţii municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţ. Instituţia Prefectului a demarat întocmirea acestei listei cu juriştii din rândul cărora urmează să fie desemnaţi, prin tragere la sorţi, preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale. Sunt acceptate persoane cu studii juridice, fără apartenenţă politică şi cu disponibilitate de a lucra în cadrul Biroului de circumscripţie electorală din localitatea în care vor fi trimişi prin tragere la sorţi. Social –democraţii dâmboviţeni susţin că după prima întâlnire pe care au avut-o cu reprezentantul guvernului în teritoriu şi preşedintele Tribunalului Dâmboviţa au constatat că pe listele întocmite apar mai mulţi ingineri,economişti care nu au treabă cu studiile jurdice iar ei nu sunt de acord cu acest lucru:”În aceste zile are loc întocmirea listei cu persoanele care urmează să îndeplinească ,să fie trase la sorţi pentru îndeplinirea funcţiilor de preşedinţi şi locţiitori ai preşedinţilor birourilor electorale de circumscripţii organizate la nivelul judeţului Dâmboviţa .Potrivit legii aceste liste se întocmesc de căre prefect,preşedintele Tribunalului şi reprezentanţii partidelor parlamentare .Luni am avut o primă întâlnire pe această temă ocazie cu care ni s-a pus la dispoziţie o listă care în opinia noastră nu îndeplineşte dispoziţiile prevăzute de lege…Legea stabileşte foarte clar că aceste funcţii pot fi ocupate exclusiv de juristi şi numai în situaţia în care numărul juristilor este insuficient pe aceste funcţii pot fi desemnate şi alte persoane.Vreu numai să spun că la acest moment Colegiul Consilierilor Juridici Dâmboviţa şi Baroul Dâmboviţa numără aproximativ un număr de 800 de persoane cu studii juridice …Ori pe această listă se regăsesc ingineri,economişti şi alte persoane care nu îndeplinesc funcţii juridice . ” a afirmat Cristian Stan ,purtător de cuvânt pe problem electorale USL Dâmboviţa .