Vremea foarte caldă și instabilitate cu fenomene extreme, avem în vigoare atât COD GALBEN de caniculă dar și COD GALBEN de furtuni.
În vestul, nord-vestul, sud-vestul şi, parţial, în centrul ţării, vremea va fi în general instabilă, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină.
Local, cantităţile de apă vor depăşi 25…40 l/mp. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, local caniculară la amiază, disconfortul termic se va menţine accentuat, cerul va fi variabil şi doar izolat şi trecător se vor semnala fenomene de instabilitate atmosferică. Temperaturile maxime se vor încadra între 27 de grade în Maramureş şi 36 de grade în sudul Munteniei şi Lunca Dunării, potrivit ANMH.