joi, februarie 13, 2025

VIDEO. La Fieni, petrecere câmpenească cu iz de mită electorală

Știri

Liderii PSD Dâmboviţa au ieşit într-o conferinţă de presă în cadrul căreia au cerut public instituţiilor statului să vegheze la respectarea legalităţii pentru că în tot mai multe localităţi din judeţ, există semnale că s-au comis infracţiuni de dare de mită electorală de către PNL . PETRECERE LA FIENI CU IZ ELECTORALConcret liderii PSD Dâmboviţa au adus în discuţie petrecerea câmpenească de la Fieni care a avut loc de duminica trecută, de Florii unde au luat parte la un ospăţ cu lăutari sute de localnici alături de liderii PNL Dâmboviţa. Un oaspăţ cu lăutari a avut loc şi în comuna Niculeşti, sâmbătă ,de Sfântul Gheorghe : „Solicit instituţiilor statului încă odată să vegheze la respectarea legalităţii pentru că avem tot mai multe semnale că în tot mai multe localităţi din judeţ nu se respectă prevederile legale şi avem şi documente în acest sens pentru localităţile Fieni, Răzvad , Niculeşti . În sensul că cei de la PNL au început să facă sărbători câmpeneşti, cu lăutari şi tot ce doriţi dumneavoastră în portofoliu , cu sponsorizări, chipurile de la nu ştiu ce societăţi de produse alimentare care în opinia noastră îmbracă forma unei infracţiuni de dare de mită, folosul urmărit fiind acela al votului final din 5 iunie. Am spus că vom face plângeri penale. La Răzvad am făcut o plângere penală pentru distrugerea bannerelor candidatului nostru şi aşteptam ca organele de cercetare să-şi facă datoria şi să aplice măsurile legale ”, a declarat Alexandru Oprea, secretarul executiv al PSD Dâmboviţa.
Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu a cerut public Poliţiei judeţului Dâmboviţa , Autorităţii Electorale Permanente precum şi BEJ să verifice în ce condiţii s-a desfăşurat mega petrecerea de la Fieni: „Fac şi eu apel la toate instituţiile statului să se implice în gestiunea tuturor sesizărilor venite din campania electorală . Astăzi îmi permit să spun trei lucruri:
1. Domnul Miculescu şi-a permis să ameninţe mai mulţi oameni de afaceri şi lideri politici locali sau lideri ai romilor din judeţ cu privire la puterea imensă pe care pretinde că o are, afirmând public că deţine pârghii de putere şi controlează activitatea ITM Dâmboviţa, ANAF şi Poliţiei Dâmboviţa şi că va avea grijă ca toţi cei care nu susţin PNL să aibă probleme în perioada următoare. Cer acestor instituţii să-şi exprime clar un punct de vedere şi să ia atitudine faţă de toate încălcările legii.
2. Solicit Poliţiei judeţului Dâmboviţa , Autorităţii Electorale Permanente precum şi BEJ să verifice în ce condiţii s-a desfăşurat mega petrecerea de la Fieni . Eistă fotografii, filmări. Câteva sute de oameni au fost invitaţi de primarul oraşului Fieni şi de conducerea PNL Dâmboviţa la o petrecere , motivând că ar fi ziua unui cetăţean, domnul Gheorghe Udroiu, am înţeles că se numeşte. Şi cred că este uşor să severifice dacă domnul Udroiu avea capacitatea financiară de a organiza o astfel de petrecere. În al doilea rând trebuie să se verifice cine a dat autorizaţie să se desfăşoare pe domeniul public, pe stadionul orăşenesc şi în al treilea rând să se verifice de unde provin mărfurile care s-au distribuit acolo. Eu o să le dau un indiciu: de la firmele domnului Miculescu către firme private din judeţ pleacă produse alimentare care apoi sunt distribuite sub formă de mită electorală de aceştia care intră în lanţul de distribuţie. Lucrul acesta nu poate continua pentru că asistăm la o încercare de mituire în masă a populaţiei din judeţ prin acest mod.
3. Vreau să atrag atenţia privind implicarea lumii înterlope în activităţile de campanie electorală şi intimidarea unor cetăţeni … Instituţiile statului nu trebuie să stea deoparte. ”, a declarat Adrian Ţuţuianu . Liderii PSD Dâmboviţa vorbesc şi de implicarea lumii înterlope în activităţile de campanie electorală .

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social