miercuri, februarie 12, 2025

SANITAS DÂMBOVIȚA PROTESTEAZĂ!Marți,12 ianuarie 2021, în fața sediului Prefecturii din Piața Tricolorului între orele 12:00-13:00

Știri

Federaţia Sanitas va demara astăzi, o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.


Astfel, marţi, 12 ianuarie, sunt organizate pichetări şi mitinguri, în intervalul orar 12:00 – 13:00, de către organizaţiile Sanitas judeţene, în faţa prefecturilor din întreaga ţara, solicitându-se totodată şi convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.

Se anunță protest și în fața Prefecturii Dâmbovița.

Sindicaliştii au mai anunţat că vor picheta şi sediile Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Finanţelor Publice, Guvernului şi Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat situaţia creată de apariţia OUG nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială”, se precizează  în comunicatul federaţiei
Acţiunile care vor mai fi organizate la nivel naţional de Federaţia Sanitas în perioada următoare vizează lansarea unei petiţii online pentru susţinerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 şi exceptarea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială de la prevederile art. I din OUG nr. 226/2020, precum şi solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniştrii responsabili pentru deblocarea situaţiei create de apariţia OUG nr. 226/2020.

De asemenea, sindicaliştii vor redacta o scrisoare deschisă către Preşedinţie, membrii Parlamentului României şi ai Parlamentului European prin care vor să atragă atenţia asupra faptului că „România este singura ţară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaţilor care se luptă în mod direct pentru stoparea acesteia”.


Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social