miercuri, februarie 12, 2025

Primăria Voinești a deszăpezit în numai trei ore, cu utilajele și angajații proprii, peste 70 de kilometri de drumuri

Știri

O vorbă din popor spune: „iarna nu-i ca vara”, însă acest lucru nu  sperie administrația locală de la Voinești, condusă de edilul independent, Gabriel Dănuț Sandu și viceprimarul Constantin Popa.

Ca de fiecare dată, administrația de la Voinești a fost pregătită pentru prima zăpadă. Primăria Voinești a deszăpezit în numai trei ore, cu utilajele și angajații proprii, peste 70 de kilometri de drumuri.

Primarul Dănuț Gariel Sandu, viceprimarul Constantin Popa și ceilalți colegi din primarie au început acțiunea de deszăpezire, încă din toiul noputii și astfel toate drumurile de pe raza comunei au fost deszăpezite la prima oră a dimineții. Și nu sunt puține.

Trebuie să recunoaştem faptul că  Primăria Voineşti este singura unitate administrativă din judeţul Dâmboviţa care are un parc auto  la standarde europene şi care îşi asugură lucrările de deszăpezire în regie proprie şi nu  trebuie  să ascundem faptul că   au existat în anii trecuţi,  situaţii în care , utilajele de deszăpezire de la Voineşti au dat o mână de ajutor şi altora  din localităţile învecinate.

Parcul auto de utilaje de la Primăria Voineşti, care este unul de invidiat.  Zicala potrivit căreia omul sfinţeşte locul, nu e vorbă în vânt. Primăria Voineşti are  un parc auto de utilaje, de invidiat, ce cuprinde nouă utilaje ultramoderne: tractoare cu lame,un utilaj multifuncţional tip UNlMOG, 4×4 permanent, cu o capacitate cilindrică de 3.000 de centimetri cubi, 170 CP şi are în dotare: benă basculabilă trilateral, sărăriţă pentru împrăştiat material antiderapant, cu o rază de acţiune 36 metri şi lamă de deszăpezire frontal,utilaj multifuncţional ,  ce are ca destinaţie  efectuarea actiunilor  de ierbicidare  a zonelor  publice, curaţarea şanţurilor şi a canalizării și alte ultilaje. Administrația de la Voinești  a amenajat și un spațiu necesar garării celor nouă utilaje din dotare.

Indiferent de capriciile iernii,  autorităţile din comuna  dâmboviţeană Voineşti sunt pregătite. La fel ca şi în anii anteriori, şi de data aceasta, autorităţile sunt pregătite pentru orice situaţie. Utilaje de deszăpezire moderne,  de ultimă generatie sunt pregătite să intervină.

Primarul Gabriel Dănuţ Sandu şi viceprimarul Constantin Popa  se ocupă personal în buna desfăşurare a acestor activităţi de deszăpezire.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social