miercuri, februarie 12, 2025

Poliţiştii şi pompierii dâmboviţeni, oaspeţi de seamă  la Grădinița Nr.8 “ Rază de Soare ” din Târgovişte

Știri

Cum să devii poliţist sau pompier şi în ce fel se acordă primul ajutor , acestea au fost doar câteva dintre „lecţiile” pregătite pentru  prichindeii  de la  Grădinița Nr.8 “ Rază de Soare ” din Târgovişte în săptămâna de activităţi extraşcolare „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

 Joi,  pentru câteva zeci de minute, poliţiştii şi pompierii dâmboviţeni s-au aflat în mijlocul preșcolarilor și cadrelor didactice, la Grădinița Nr.8 “ Rază de Soare ” din Târgovişte.

Poliţiştii Serviciului Rutier   din cadrul IPJ Dâmboviţa   i-au încâtat pe grădinari  cu lecţia de educaţie rutieră . Astfel, cei mici şi-au reamintit să traverseze strada doar pe zebră sau la culoarea verde a semaforului, să se asigure atunci când vor să traverseze, să nu alerge pe
trecerea de pietoni şi să fie prudenţi la locul de joacă.
Poliţiştii au subliniat importanţa respectării regulilor de circulaţie şi le-au explicat copiilor că abaterile comise de pietoni reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie.
Pompierii s-au simţit adevăraţi eroi  în compania preşcolarilor 

Şi pompierii au fost  oaspeţii preşcolarilor. Astfel, în cadrul Programului “ŞCOALA ALTFEL”, pompierii din cadrul Detaşamentului Târgovişte au răspuns inviţaţiei făcute de Grădiniţa “Raza de Soare” din Târgovişte, deplasând un echipaj de intervenţie la  grădiniţă. A fost o adevărată încântare atât pentru salvatori, cât şi pentru cei mici, care au devenit pompieri pentru o oră, demonstrând că au reale abilităţi pentru această nobilă profesie. O întâlnire plină de emoţie din care nu au lipsit pozele cu furtunul, casca şi “maşina de pompieri” şi, cum era de aşteptat, zecile de întrebări despre “Ce fac butoanele astea?” sau “Cum se porneşte sirena?”. La final, după tradiţionala poză de grup, a fost rândul pompierilor să aibe o strângere de inimă la plecare, despărţindu-se cu greu de micuţii care, preţ de câteva minute, îi fac să se simtă adevăraţi eroi. Şi copiii chiar nu mint. Pompierii sunt unii dintre eroii lor.  

 

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social