Guvernul a modificat statutul prefectului și subprefectului, în acest sens, toți prefecții și subprefecții vor fi numiți politic. Modificările vor fi pe masa miniștrilor în ședința de miercuri, 27 ianuarie. A fost aprobată modificarea OUG 57/2019 privind Codul administrativ.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2020/08/prefectura-dambovita-483x322.jpg)
Conform notei de fundamentare care stă la baza actului normativ, aceste modificări sunt de natură să clarifice statutul prefectului şi subprefectului. Acestea nu mai sunt funcții publice, de înalt funcționar, ci de demnitate.
Astfel, aceștia vor fi numiți politic, de guvernul în exercițiu și vor părăsi funcția odată cu acesta. Conform modificărilor vor putea rămâne membri de partid pe perioada exercitării mandatului.
„Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalți funcţionari publici maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Guvernul este o autoritate publică care are structură politică”, se arată în nota de fundamentare.
S-a înființat funcția de secretar general
În plus, s-a înfiinţat şi funcţia de secretar de general al instituţiei prefectului. Astfel se va realiza o „o unitate de abordare” cu modul de organizare şi conducere a ministerelor. Secretarul general va fi înalt funcționar public și va fi subordonat prefectului. Această poziție este asemănătoare celei de secretar general de minister.
„Înfiinţarea acestei funcţii reprezintă o garanţie suplimentară privind îndeplinirea imparţială a atribuţiilor prefectului, inclusiv în contextul în care este demnitar. Acesta sprijină activitatea prefectului în exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 255 din Codul administrativ (controlul de legalitate) şi coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuţii”, se explică în nota de fundamentare.