miercuri, februarie 12, 2025

Jandarmii dâmbovițeni au adus bucuria pe chipul copiilor de la Fundația “House of Angels”

Știri

Jandarmii dâmbovițeni au adus bucuria pe chipul copiilor de la Fundația “House of Angels”, care au vizitat sediul Jandarmeriei Dâmbovița , în pragul sărbătoririi Zilei Armei.

Cele șase fete și trei băieți, cu vârste între 11 și 19 ani, au răspuns invitației după ce în luna februarie a.c. jandarmii au organizat o activitate de informare și prevenire la sediul organizației non-profit din orașul Găești.

Cei 9 copii au fost încântați să vadă câinii de serviciu, uniformele, tehnica și autospecialele pe care jandarmii le folosesc pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor desfășurate în slujba cetățenilor.

Timizi la prima vedere, copiii nu au stat prea mult timp deoparte şi, animaţi de curiozitatea specifică vârstei, au adresat întrebări cu privire la activitatea jandarmilor şi au privit cu entuziasm tehnica şi autospecialele din dotarea Jandarmeriei.

Vizita copiilor s-a încheiat cu oferirea unor cadouri (ceasuri tip smartwatch și jocuri electronice) de care s-au bucrat foarte mult.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social