Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, a decis acordarea aceluiaşi punctaj la variantele de răspuns predicativă/subiectivă.După cum ştim regulile unui joc nu se schimbă în timpul jocului însă trăim să vedem şi aceste lucruri .Baremul de corectare la examenul de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2012 se modifică.Acest anunţ a fost făcut chiar de ministrul Educatiei, Liviu Pop. Vor fi punctaţi cu 6 puncte atât elevii care au ales „subiectiva”, cât şi cei care au scris „predicativă” ca răspuns la subiectul „Notează litera corespunzătoare răspunsului corect: Propoziţia subordonată din frază Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii este: a. atributivă; b. predicativă; c. subiectivă”.
Iată comunicatul de presă al Ministerului Educaţiei
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, a decis ca la proba de limba şi literatura română din cadrul examenului de Evaluare Naţională să se aplice acelaşi barem de corectare pentru elevii care au răspuns la subiectul al II-lea, A(3 atât varianta b – predicativă, cât şi c – subiectivă. Ca atare, fiecare dintre elevii în cauză va primi 6 puncte.Decizia ministrului se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiştilor în limba română. Una dintre cele mai importante opinii a venit din partea Academiei Române. Reprezentanţii Institutului Lingvistic „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, cel mai important for în domeniul normării gramaticii limbii române, susţin că în speţa care a făcut obiectul dezbaterii răspunsul este ambivalent – atât subiectivă, cât şi predicativă, în funcţie de context sau de intonaţie, lucru subliniat de Gramatica Academică a Limbii Române (GLAR), conform aceloraşi surse. La rândul lor, cadrele didactice specializate în limba şi literatura română au remarcat aceeaşi ambuiguitate a răspunsurilor. Al treilea argument care a determinat decizia a fost procentul aproximativ egal al elevilor care au răspuns pe cele două variante, respectiv 42% subiectivă şi circa 40% predicativă. Acest fapt reflectă indubitabil opiniile formulate de specialişti.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop, a susţinut că nu va permite discriminarea niciunui elev şi că, în orice decizie ministerială, trebuie să primeze interesul elevilor şi egalitatea de şanse la educaţie a acestora.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului precizează că variantele de subiectele pentru proba de limba şi literatura română au fost definitivate şi aprobate în luna martie 2012. Conform metodologiei, acestea sunt secretizate până în ziua desfăşurării probei. Subiectele au fost elaborate în decursul a 6 luni de zile de către 240 de cadre didactice.
buna ziua! Doresc sa stiu de ce inca nu s-au putut publica rezultatele pentru examinari. Am cautat pe google si la alte scoli erau publicate deja. Ar fi dragut sa stim si noi rezultatele daca ii pasa cuiva de viitorul tarii acesteia de ignoranti…