Comisia pentru organizarea Convenţiei Naţionale extraordinare a PDL s-a reunit marţi, la sediul central al partidului, pentru a pune la punct detaliile legate de calendarul depunerii candidaturilor şi aspecte tehnice privind alegerile interne.Din comisie fac parte, printre alţii, Florin Popescu – liderul PDL Dâmboviţa, deputaţii Ioan Botiş şi Daniel Buda, Romeo Raicu – liderul PDL sector 4, senatorul de Neamţ Toader Mocanu, senatorul de Suceava Sorin Fodorean, Ovidiu Moldovan – din partea Organizaţiei democrat-liberale de Mureş.
Gheorghe Albu, șeful comitetului care se ocupă de organizarea Convenției extraordinare a PDL, a prezentat programul pentru Convenție.Convenția extraordinară PDL va avea loc la 30 iunie, ora 10.00, în sala Cuza de la Palatul Parlamentului.