miercuri, februarie 12, 2025

FERVEX, retras de pe piaţă. Un lot al medicamentului conţine o bacterie periculoasă

Știri

Medicamentul Fervex a fost retras din farmacii, după ce producătorul francez a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, Agenţia Europeană a Medicamentului hotărând retragerea de la vânzare a tututor formelor aflate pe piaţă, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele ANM, Marius Savu.
Producătorul medicamentului, compania franceză Bristol-Myers Squibb, a descoperit un lot cu încărcătură microbiană, respectiv Fervex cu aromă de zmeură, pentru care a cerut retragerea de pe piaţă, ca măsură de precauţie, a spus preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM), Marius Savu.

Ulterior, Agenţia Europeană a Medicamentului a hotărât retragerea de la comercializare a tuturor formelor de Fervex granule pentru adulţi şi copii, nu numai a celor cu aromă de zmeură, a precizat Marius Savu.

Marius Savu a precizat că medicamentul Fervex cu aromă de zmeură nu se comercializează în România, dar în urma deciziei Agenţiei Europene a Medicamentului, Fervex a fost retras de la vânzare în toate variantele comercializate.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social