Mai mulţi oameni care au trecut prin zona Palatului de Justiţie au sunat de urgenţă la 112 pentru a anunţa că pe râul Dâmboviţa pluteşte cadavrul unei persoane. Din primele informaţii se pare că trupul acestuia ar fi stat în râu mai multe zile. Mai mulţi martori au sunat la numărul de urgenţă 112 în jurul orei 12.30 şi au anunţat că pe râul Dâmboviţa pluteşte cadavrul unei persoane. Echipajul de scafandri de la ISU Bucureşti care a venit la faţa locului a scos trupul bărbatului din apă.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti, Daniel Vasile, a precizat că bărbatul decedat are între 30 şi 40 de ani, iar trupul acestuia ar fi stat în râu mai multe zile.