Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile, sub autoritatea Instituției Prefectului și în colaborare cu celelalte instituții de la nivel teritorial, pentru verificarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și prevenirea unor fapte antisociale.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2020/11/politie-10-n-483x218.jpg)
Au fost organizate 36 de acțiuni, în cadrul cărora au fost angrenate peste 300 de efective, acestea, pentru neregulile constate, aplicând 262 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 14.200 de lei.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 248 au fost pentru neportul măștii de protecție și 14 pentru nerespectarea interdicțiilor privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-5:00.
De asemenea, au fost legitimate 3.650 de persoane și au fost controlate 220 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 26 de operatori autorizați/transportatori de persoane.
Totodată, polițiștii de la rutieră au desfășurat activități pentru a se asigura că deplasările pe drumurile publice sunt desfășurate în condiții de siguranță și au procedat la verificarea a 120 de mijloace de transport public în comun.
Acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus (COVID-19) vor continua, forțele de ordine fiind permanent, la datorie, pentru siguranța cetățenilor.