„Dacă un popor n-are o tinerime entuziastă, cultă și cu dor de țară, este pierdut pentru totdeauna. Aceste vlăstare ale tinereții țin pe umerii lor viitorul, precum odinioară Atlas ținea pământul.” – Vasile Conta.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2019/05/razvad-483x224.jpg)
Pe data de 2 mai este sărbătorită în fiecare an, Ziua Națională a Tineretului. Ziua de 2 mai a fost instituită ca Zi Naţională a Tineretului în anul 2004.
În anul 2004, 15 deputaţi reprezentând toate formaţiunile politice parlamentare au iniţiat proiectul legislativ privind Ziua Naţională a Tineretului. În octombrie 2004, legea a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor, aceasta fiind şi Cameră decisivă.
Astfel, conform Legii nr. 425/28 octombrie 2004, ziua de 2 mai a devenit ”Ziua Naţională a Tineretului”.
Cu această ocazie, edilul comunei dâmboviţene Răzvad, Emanuel Spătaru, cel mai tânăr primar din judeţul Dâmboviţa , preşedinte executiv şi cooordonator al TSD Dâmboviţa , le-a urat tinerilor răzvădeni, dâmboviţeni şi tinerilor români din toată lumea- „La mulţi ani, tineri români!”. Primarul Emanuel Spătaru a punctat şi rolul tinerilor în societate.
“Pentru a fi cu adevărat în spiritul Zilei Tineretului, 2 mai 2019, să vă bucurați de viață, să continuați să credeți în visele voastre,să aveți curajul să vă asumați responsabilități și să înfruntați marile provocări ale vieții.
Cu toţii ne dorim o societate frumoasă, echilibrată, însă cu toţii trebuie să lucrăm la acest echilibru, la această frumuseţe. Rolul tinerilor este foarte important în societate.
Deci dumneavoastră, ca tineri, acolo unde sunteţi în societate: elevi, studenţi, profesori, medici, oriunde aţi fi, orice serviciu pe care îl faceţi sau îl veţi face, să nu uitaţi că puneţi umărul la dezvoltarea României. Noi, oamenii, suntem ca radiatoarele: ceea ce avem în noi, aceea dăm mai departe.
„La mulţi ani, tineri români!””, a declarat primarul comunei Răzvad, Emanuel Spătaru, preşedinte executiv şi cooordonator al TSD Dâmboviţa