Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat proiectul unei Ordonanțe de Urgență care a modificat Legea Sportului. Astfel s-a prevăzut clar că ”Autoritățile administrației publice locale pot aloca sume pentru finanțarea activității sportive în limita a maxim 5% din bugetul aprobat”. Articolul 4 al OUG stipulează punctual ce entități pot fi finanțate și ce programe. Deputatul PSD Dâmbovița, Oana Vlăducă, membru în Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din cadrul Camerei Deputaților a venit într-o conferință de presă și a vorbit despre modificarea Legii educației fizice și sportului care vizează asigurarea unui cadru legal coerent și a condițiilor necesare demarării anului competițional 2017-2018 la nivel național și internațional. Noile reglementări vin în sprijinul activităților și structurilor sportive pe plan național, asigurând condițiile legale pentru finanțarea activității sportive organizate la nivelul administrației publice locale, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competițional:
“Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:
finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive naționale corespondente;
finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele școlare județene, respectiv al municipiului București;
finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înaltă performanță sportivă;
premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale.
O altă noutate constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportivă, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale. Totodată, potrivit noilor reglementări, autoritățile publice centrale au posibilitatea să includă sume pentru finanțarea activității structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflat în subordinea sa.”, a declarat deputat PSD, Oana Vlăducă
Guvernanții susțin că aceste modificări ale legii 69/2000 sunt doar începutul reformei pe care și-o doresc să o implementez în sport, urmează legea sponsorizării activităților sportive și chiar o nouă lege a sportului, care să fie adaptată nevoilor actuale.