joi, februarie 13, 2025

VIDEO. Lucrările de asfaltare pe strada Dr. Ștefănescu din orașul Fieni,  pe ultima sută de metri

Știri

Se lucrează de zor la asfaltarea străzii  Dr. Ștefănescu și adiacente din orașul Fieni. Este o investiție cu finanțare din bugetul local, în valoare de 22 de miliarde lei vechi.  Se toarnă stratul de uzură , se lucrează la amenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, s-au plantat  arbuști ornamentali. În maximum două săptămâni, administrația de la Fieni speră ca lucrarea să fie finalizată: “Continuăm ceea ce am început în toamnă și sper să terminăm în maximum două săptămâni. Acest proiect face parte din investițiile locale cu finanțare din bugetul local  și are o valoare de 22 de miliarde lei vechi. Se realizează  aproximativ 3 km de asfalt , strada principală și cele adiacente. „, a declarat primarul Iulian Tătulescu.

Vor începe lucrările de asfaltare și pe strada Runcului

Un alt proiect important pentru orașul Fieni care va demara în cel mult o lună de zile este cel ce vizează asfaltarea străzilor Runcului, Târgului și Pădurari. Investiția are o valoare de 52 de miliarde lei vechi și este pe OG 28. În momentul de față se află în faza de  licitație pentru desemnarea constructorului:  Suntem în stadiu de licitație pentru lucrări de asfaltare pe strada Runcului . Sper că în maximum o lună de zile să se declare câștigătorul și să dăm drumul la lucrări. Investiția pe strada Runcului este cu finanțare pe OG 28 și are o valoare de 52 de miliarde lei vechi”, a mai afirmat edilul Iulian Tătulescu 

Prin muncă și încredere  se va moderniza orașul Fieni

Așteptările cetățenilor sunt mari de la noua admnistrație a orașului Fieni.  Edilul Iulian Tătulescu le transmite cetățenilor că prin muncă și încredere se vor realiza toate promisiunile: „Cetățenilor le transmit să aibă încredere în mine că lucrurile se vor rezolva în orașul Fieni și tot ce le-am promis în campania electorală  vom realiza. „, a mai spus primarul orașului Fieni, Iulian Tătulescu.

Noua administrație a orașului Fieni,  condusă de  primarul Iulian Tătulescu și viceprimarul Gheorghe Secăreanu , are o listă de priorități pe care o  pune în aplicare.   Realizarea unei parcări auto  în zona Complex Depcom SA este o altă investiție  prioritară . Si delegarea de gestiune a serviciului privind câinii comunitari se află în procedura de achizitie publică , unde firmele doritoare se pot înscrie , astfel rezolvându-se astfel o problemă stringentă existentă în oraș.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social