miercuri, februarie 12, 2025

Sancțiuni aplicate de jandarmi la meciul de fotbal F.C. Chindia Târgoviște – A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Știri

Duminică, 7 mai a.c., jandarmii care asigurau măsurile de ordine şi siguranţă publică la   meciul de fotbal dintre F.C. Chindia Târgoviște şi A.C.S. Sepsi OSK Sf. Gheorghe, au acționat prompt pentru aplicarea măsuilor legale unor suporteri ai echipei gazdă.

Deși înaintea începerii meciului, crainicul arenei sportive a transmis tuturor participanților recomandările forțelor de ordine de a adopta o atitudine în spiritul de fair-play și de a nu recurge la fapte care ar  putea influența în mod negativ desfășurarea competiței,  în debutul partidei de fotbal, ce s-a desfășurat pe stadionul “Eugen Popescu” din municipiul Târgoviște, mai mulți suporteri au recurs la scandarea unor cuvinte și expresii vulgare, de natură să provoace indignarea celorlalți participanți la competiția sportivă.

Astfel, jandarmii dâmbovițeni au constatat 8 fapte de natură contravențională săvârșite de  suporteri cu vârste între 16 și 30 de ani, ai echipei gazdă, fiind aplicate amenzi în cuantum de 1.200 lei, pentru “săvârșirea de fapte, acte sau gesture obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare împotriva celorlalți spectatori, oficiali și jucători”.

Totodată, spectatorii au fost atenționați asupra faptului că tribunele vor fi monitorizate video pe toată durata desfășurării meciului de fotbal.

Pentru evitarea unor astfel de situaţii Jandarmeria Dâmboviţa recomandă organizatorilor de competiţii sportive și celorlalți participanți să respecte prevederile Legii nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

 

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social