miercuri, februarie 12, 2025

VIDEO. Proiectele lui Vlad Oprea pentru Titu, un oraş modern şi la standarde europene

Știri

Fostul viceprimar al oraşului Titu, Vlad Oprea este tot mai activ şi caută soluţii pentru prosperitatea şi dezvoltarea oraşului, în postura de candidat al PSD pentru funcţia de primar la Titu.VIZIUNE LUI VLAD OPREA PENTRU ORAŞUL TITU ! Vlad Oprea şi deputatul Ionuţ Săvoiu, preşedinte PSD Titu au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au prezentat proiecte investiţionale pe care le va dezvolta în oraşul Titu începând cu data de 6 iunie alături de admnistraţia judeţeană condusă de Adrian Ţuţuianu.vlad oprea si ionut savoiu Proiectele lui Vlad Oprea vizează îndeosebi necesităţile cetăţenilor din oraşul Titu. De la a atrage de investitori, în vederea creării de noi locuri de muncă, prin reducerea taxelor şi impozitelor pentru persoanele juridice, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat, continuarea demersurilor pentru finanțarea proiectului de construire a drumului ocolitor de la intrarea în Sălcuţa spre Braniștea pentru a devia traficul greu din zona rezidențială şi a rezolva problema traversării rutiere a căii ferate şi accesului în zona centrală, construirea unui centru multifuncțional cultural şi de afaceri în zona de blocuri, realizarea de noi locuri de parcare, continuarea programului ANL, amenajarea unei zone de agrement şi pescuit sportiv în zona lacurilor „3 canale” Hagioaica, construirea unei creșe cu o capacitate de 60 locuri până la dezvoltarea serviciului de salubritate Urban Titu, societate în subordinea Consiliului Local. Pe agenda de priorităţi a lui Vlad Oprea se mai găsesc şi alte proiecte vitale, necesare fiinţării unui oraş modern şi la standarde europene.

  • Măsuri pentru crearea de noi locuri de muncă
  • Vom atrage investitori, în vederea creării de noi locuri de muncă, prin reducerea taxelor şi impozitelor pentru persoanele juridice, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat
  • Înființarea unui punct de informare european, în vederea consilierii inițiale, pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile
  • Continuarea demersurilor pentru finanțarea proiectului de construire a drumului ocolitor de la intrarea în Sălcuţa spre Braniștea pentru a devia traficul greu din zona rezidențială şi a rezolva problema traversării rutiere a căii ferate şi accesului în zona centrală
  • Construirea unui centru multifuncțional cultural şi de afaceri în zona de blocuri
  • Începerea lucrărilor la lărgirea pe 4 benzi a drumului național 7(investiţie inclusă în master planul CNADR datorită eforturilor PSD) şi continuarea demersurilor pentru finanțarea unui drum de legatură cu autostrada A1 Bucureşti-Piteşti
  • Înființarea de clase pentru pregătirea profesională a elevilor în concordanţă cu cererea de pe piaţa muncii şi crearea unui parteneriat cu Universitatea Valahia pentru pregătirea de specialişti cu studii superioare necesari marilor investitori în zona Titu
  • Investiții în infrastructura locală
  • Reamenajarea parcurilor şi a spaţiilor de joacă pentru copii şi întreținerea corespunzătoare a acestora
  • Crearea de noi locuri de parcare
  • Extinderea iluminatului din cimitirele orasului si construirea de alei
  • Vom extinde şi amenaja corespunzător toate spaţiile verzi din cartierul de blocuri, inclusiv dotarea cu sisteme de irigație automatizate
  • Vom realiza o rețea de WI-FI gratuită ce va acoperi teritoriul oraşului
  • Asfaltarea sau betonarea aleilor din zona garajelor
  • Continuarea programului ANL
  • Forarea şi amenajarea unor fântâni de mare adâncime în cartierele Fusea şi Plopu
  • Extinderea rețelei de iluminat public
  • Instalarea de coşuri de gunoi şi în zona de case
  • Modernizarea terenului destinat Târgului Anual organizat în luna septembrie prin construirea de alei, asigurarea iluminatului şi utilităţilor, precum şi folosirea acestuia pentru organizarea unui târg săptămânal în vederea vânzării de produse de către micii producători agricoli şi neagricoli
  • Înfiinţarea în zonele Sălcuţa şi Titu-Târg de spaţii pentru vânzarea de legume şi fructe prin amenajarea de platforme betonate cu spaţii de parcare şi utilităţi
  • Construirea de drumuri în zona Titu-Nou până la stadion şi modernizarea drumului de pe lângă stadion
  • Construirea de drumuri agricole de exploataţie pentru a facilita accesul cu utilaje agricole
  • Reabilitarea străzilor în zona Hagioaica, Fusea, Plopu, Titu-Târg, Atârnaţi
  • Amenajarea de trotuare cu preluarea apelor pluviale în zona Hagioaica, Fusea, Plopu, Titu-Târg, Atârnaţi
  • Finalizarea lucrărilor la reţeaua de canalizare menajeră şi alimentare cu apă
  • Asfaltarea drumului pe lângă calea ferată din zona Elsid până la Hagioaica
  • Amenajarea unei zone de agrement şi pescuit sportiv în zona lacurilor „3 canale” Hagioaica
  • Modernizare stadion orășenesc
  • Atragerea de sponsori pentru susținerea si promovarea echipei de fotbal în Liga a 2-a, precum şi dezvoltarea centrului de copii şi juniori
  • Extinderea parcului orășenesc
  • Continuarea demersurilor către CFR Infrastructura pentru modernizarea gării Titu (clădire, peroane, salubrizare, construire grup sanitar şi consolidare pasarelă)
  • Modernizarea DN7 pe raza oraşului de la Sălcuţa până la ieşirea spre Găești (lărgire sistem rutier şi amenajarea trotuare)
  • Domeniul relației cu cetățenii
  • Asigurarea transparenţei decizionale prin publicarea pe site-ul primăriei a documentelor de interes public (şedinţe de consiliu local, liste contracte, listă punctaj solicitanți ANL, listă investiții, etc.)
  • Asigurarea unei comunicări cu ONG-ul răspunzător de aplicaţia Civic Alert pentru rezolvarea cu celeritate a problemelor semnalate
  • Organizarea de consultări publice pentru a stabili prioritizarea investițiilor
  • Întâlniri lunare cu locuitorii oraşului organizate pe zone
  • Accelerarea procedurilor de eliberare documente de către primărie
  • Domeniul învăţământ
  • Construirea unei creșe cu o capacitate de 60 locuri
  • Asigurarea susținerii pentru sistemul educațional step by step
  • Reabilitarea termică a Şcolii nr. 1 Pictor N. Grigorescu, Liceului I.C. Vissarion, Grupului Școlar Goga Ionescu şi Şcolii nr. 2 Titu-Târg
  • Implementarea catalogului electronic
  • Asigurarea unor premii pentru elevii cu rezultate deosebite la concursurile naţionale sau internaționale
  • Sprijinirea activităților ce se pot desfășura după ore la „Clubului Copiilor”
  • Inițierea unui program educațional tip After School pentru clasele 5-8
  • Investiţii şi măsuri pentru cultură, sănătate, sport şi culte
  • Construirea unui centru multifuncțional de sănătate modern şi dotarea acestuia
  • Atragerea de medici specialiști prin acordarea de stimulente şi asigurarea spaţiilor de locuit
  • Reabilitarea policlinicii Titu şi atragerea de medici specialişti din toate domeniile, inclusiv pediatrie
  • Punerea în funcţiune printr-un parteneriat public-privat a căminului de bătrâni
  • Consolidarea grupelor de copii şi juniori la fotbal şi crearea de clase cu profil sportiv pentru fotbal, handbal, baschet, natație, volei
  • Asigurarea funcţionarii Casei de Cultură prin încheierea unor parteneriate cu instituţii din domeniu pentru organizarea de spectacole muzicale, de dans şi teatru
  • Pictarea bisericii din cartierul Plopu
  • Construirea unei trapeze la biserica „Sf Ioan Botezătorul”
  • Mediu
  • Dezvoltarea serviciului de salubritate al Urban Titu, societatea în subordinea consiliului local
  • Igienizarea şi întreţinerea cursurilor de apă din teritoriul administrativ Titu
  • Siguranța cetățenilor
  • Initierea unei colaborari cu o societate de ecarisaj pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapani.
  • Extindere sistem de supraveghere video în tot orașul
  • Întărirea departamentului de poliţie locală şi creșterea gradului de colaborare cu poliţia română
  • Domeniul fiscal
  • Vom acorda reducerea taxelor şi impozitelor pentru proprietarii caselor care au executat lucrări de reabilitare termică, pe cheltuială proprie, pentru o perioadă de 7 ani
  • Vom reduce chiriile pentru spaţiile din piaţă
  • Protecţie socială
  • Identificarea persoanelor cu probleme speciale, care nu beneficiază de ajutor social, pentru a înfiinţa un serviciu de asistenţă la domiciliu
  • Înființarea „Clubului pensionarilor Titu”, în care aceștia să se poata întâlni şi organiza evenimente
  • Asigurarea cu regularitate a plății indemnizațiilor prevăzute de Legea 416/2001
  • Reevaluarea zonificării pentru stabilirea unor nivele reduse de taxe pentru persoane fizice(zona A si B)
  • Acordarea de scutiri şi reduceri de  taxe şi impozite pentru persoanele fizice cu venituri mici

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social