miercuri, februarie 12, 2025

VIDEO. CJ Dâmboviţa continuă investiţiile în sănătate însă Guvernul Tehnocrat nu a alocat niciun leu pentru aceste obiective

Știri

 În plin proces de execuţie se află proiectul ” Reparaţii capitale la Dispensarul TBC Târgovişte”. Valoarea acestui proiect este de 1.600.000 lei cu  TVA. Investiţia se face cu finanţare de 90 % de la Ministerul Sănătăţii şi 10% de la CJ Dâmboviţa însă până la acest moment, Ministerul Sănătăţii nu a alocat niciun leu.  La data de 1 aprilie 2016, erau executate lucrări în proporţie de 35%. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a făcut o vizită de lucru la acest obiect împreună cu managerul Spitalului  Judeţean de Urgenţă Târgovişte,dr. Radu Petrescu. Fără reţineri, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a spus că există dificultăţi în implementarea acestui proiect şi asta datorită faptului că actualul Guvern nu-şi onorează promisiunile financiare faţă de acest proiect cu toate că CJ Dâmboviţa şi-a asigurat cota de finanţare:

Este unul dintre cele patru proiecte licitate şi adjudecate şi singurul la care lucrăm, cu toate că  deja suntem în luna aprilie şi nu avem niciun fel de alocări  financiare de la Ministerul Sănătăţii. Anul trecut, toate cele patru obiective  erau prinse în lista de investiţii cu finanţare completă, cel mai important fiind Spitalul de la Moroeni. Am făcut cel puţin cinci demersuri  de la începutul anului şi până acum ca  să ne comunice Ministerul Sănătăţii cât finanţează din aceste lucrări şi încă nu avem un răspuns oficial  ”, a declarat Adrian Ţuţuianuadrian tutuianu

S-au executat următoarele lucrări:

 -invelitoare ţiglă metalică (decopertare ţiglă, înlocuire lăstăreală,montaj tabla)-proporţie 95%

-reparaţii şarpantă(dublare popi,înlocuire clesti + pene)-proporţie 100%

 -pardoseli parter + etaj(polistiren,placă beton armat,şapă egalizare)-proporţie 100%

-suprabetonare laborator etaj-proporţie 100%

-reţea interioară canalizare-proporţie 100%

-reţea de apă interioară-proporţie 100%

-intindere cabluri sistem incendiu-proporţie 100%

-intindere cabluri instalaţii electrice-proporţie 90%

-desfacere ferestre existente,executie zidarii pentru aducerea parapetului la cota din proiect,reparaţii glafuri-proporţie 100%

-finisaje interioare(zidării,tencuieli,glet)-proporţie 80%

-canalizare exterioară -proportie 40%
Mai sunt de executat următoarele lucrări :

-extindere casa scării CTS
-instalaţii termice
-instalaţii electrice(aparataj)
-termosistem exterior
-lucrări subsol(tencuieli,glet,vopsitorii)
-tâmplarie exterior şi interior
-reţea apă exterior
-finalizat canalizare exterioară

Celelalte obiective ce ar trebui realizate sunt:

  1. Staţie de oxigen-1.000.000 de euro
  2. Proiectul Secţiei de Medicină Nucleară -2-200.000 lei
  3. Refacerea turnului principal şi a unui pavilion de la Sanatoriul Moroeni-5 .000.000 de euro

Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a avut un mesaj foarte clar către Guvernul Tehnocrat şi anume să se trezească la realitate şi să aloce  finanţarea pentru aceste proiecte de maximă importanţă pentru  judeţul Dâmboviţa .

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social