miercuri, februarie 12, 2025

Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu vorbeşte pe lege privind organigrama, statul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

Știri

În sedinţa ordinară a CJ Dâmboviţa, din data de 16 iulie 2015, consilierii judeţeni au avut de aprobat la primul punct de pe ordinea de zi proiectul de hotarăre privind aprobarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte. VIZITA SPITALUL TARGOVISTECu 18 voturi şi 13 abţineri din partea liberalilor proiectul a fost aprobat însă liberalii au declanşat o serie de acuze la pe seama acestui proiect la adresa conducerii CJ. Concret liberalii susţin cu tărie că s-a redus nejustificat numărul de paturi la Spitalul Judeţean Târgovişte.În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a criticat dur opinia liberalilor, dar şi apariţia prin presă a unor materiale iar conducerea CJ susţine că despre acest subiect se vorbeşte „după ureche” şi în necunoştinţă de cauză.Mai mult, Adrian ţuţuianu a făcut o serie precizări prin care să se lămurească toată lumea cum stau lucrurile la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte privind reducerea numărului de paturi şi reorganizarear prin care a trecut unitatea spitalicească: „Dacă politic pot înţelege lucrurile acestea la PNL, nu pot înţelege de ce presa, care are o relaţie foarte bună cu mine, nu mă întreabă şi transmite opiniei publice informaţii false. De la PNL m-aş fi aşteptat la puţină decenţă. Nu poate să vină domnul Iulică Vladu să vorbească despre sănătate în judeţul Dâmboviţa, când este autor direct, prin ridicare de mână, al închiderii Spitalului de la Titu. Şi noroc că a căzut guvernarea PDL la timp, că ar fi închis şi Spitalul de la Găeşti… În anul 2010, în baza deciziilor Guvernului Boc, s-au unit mai multe spitale şi s-a format Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, cu 1968 de paturi. La prima schimbare de structură după unificarea spitalelor, în luna martie 2011, s-au redus 30 de paturi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, iar 66 de paturi au fost închise temporar, este ochestiune mai tehnică . Astfel, Spitalul a rămas cu 1872 de paturi funcţionale. Avem acum 1767 de paturi aprobate prin noua structură. De ce am ajuns la numărul acesta de paturi? Închiderea obiectivului din str. Nicolae Filipescu – unde funcţionau secţiile Boli Infecţioase – Adulţi şi copii Compartimentul de HIV –Sida şi Dermatologia – care a avut 115 paturi. Deci, această locaţie nu mai este, nu am fi putut ţine nişte paturi. Reorganizările făcute în Spitalul Judeţean. Ştiţi foarte bine că am luat secţiile şi le-am dus la Dealu Mare (n.red. – Spitalul Municipal Târgovi şte), unele în locaţia Centrală a Spitalului, altele în locaţia de pe strada Laminorului. Există un ordin, 914/2006 al Ministerului Sănătăţii, privind condiţiile pe care un spital trebuie să le respecte pentru a obţine autorizaţia de funcţionare. Dacă am pune un pat în plus în fiecare cameră, ca să răspundem teoriei că trebuie să avem multe paturi, ar însemna să nu obţinem autorizaţia de funcţionare. Ce presupune acest lucru: să ai şase paturi maxim în saloane şi două paturi în rezerve. Prin modernizările pe care le-am făcut, în sensul că fiecare salon are baie, practic suprafaţa dintr-un salon sau rezervă s-a redus considerabil. Ca să îndeplinim condiţiile, a trebuit să obţinem acreditarea şi avizul Ministerului Sănătăţii pentru 6, respectiv 2 paturi”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.

Indicatori de neperformanţă înregistraţi de unele secţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte

Adrian Ţuţuianu a ţinut să mai puncteze şi unle aspecte privind indicatorii de neperformanţă înregistraţi de unele secţii şi compartimente care trag în jos Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Acestea sunt Secţiile Recuperare pediatrică, Chirurgie şi Ortopedie pediatrică, Chirurgie toracică, Urologie, Oftalmologie, Dermatologie HIV-SIDA. Acestea se confruntă cu o rată de utilizare a paturilor de doar 30% :” Din 360 de zile, 100 au avut acoperire în realitate, restul sunt paturi nefolosite, dar care generează cheltuieli pentru că trebuie să menţii o structură corespunzătoare. Indicele de operabilitate a scăzut. Se fac prea puţine operaţii la Târgovişte. Oamenii merg în altă parte (60%, faţă de 90% cât ar fi optim). Avem o durată mare de spitalizare. Cheltuielile sunt mai mari decât veniturile raportându- ne la banii decontaţi de CJAS Dâmboviţa pentru serviciul prestat. Ultimul lucru care trebuie spus este că există o strategie naţională de sănătate pe care nu am inventat-o nici eu, nici conducerea SJU, ci au inventat-o cei de meserie care pun accent pe spitalizarea de zi şi nu pe cea continuă. CJAS plăteşte mai bine spitalizarea de zi decât pe cea continuă. Mai este o chestie, existenţa unor secţii de acelaşi tip. De exemplu, aveam Medicală I, II şi III. E logic să ai o singură secţie Medicală într-un spital şi nu trei. Nu suntem Spital de Bucureşti cu 3 milioane de locuitori”, a mai spus Adrian Ţuţuianu.Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să sublinieze că se întâmplă şi lucruri foarte bune la Spital însă nu le vede nimeni.De exemplu de curând au avut loc înscrieri pentru ocuparea postului de medic chirurg şi s-au înscris trei persoane.Se pare că medicii vin spre Târgovişte.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social