miercuri, februarie 12, 2025

Mascaţii au descins la hoţii de maşini

Știri

La această oră, 50 de poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, cu sprijinul colegilor din Buzău, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov, efectuează opt percheziţii domiciliare, în Ilfov şi Călăraşi, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în furturi de autoturisme. MASCATiIDe asemenea, sunt efectuate controale la două parcuri de dezmembrări auto și sunt puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, pentru audieri şi luarea măsurilor legale ce se impun.La activităţi participă şi 50 de luptători de la serviciile pentru acţiuni speciale din Dâmboviţa, Prahova, Giurgiu şi Ilfov.Membrii grupării sunt bănuiţi că, în cursul anului 2015, ar fi sustras 10 autoturisme, profitând de faptul că acestea erau neasigurate.Prejudiciul cauzat este estimat la 40.000 de euro.Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social