miercuri, februarie 12, 2025

Chindia este retrogradată în Liga a III-a!

Știri

La mai bine de o lună de la data iniţială, duelul dintre Sportul şi Rapid Suceava s-a încheiat cu victoria la scor a oaspeţilor. Ultimul meci al Ligii a II-a ar fi trebuit să se joace ieri, dar ziua de doliu naţional l-a amânat cu încă 17 ore. Dată fiind situaţia specială în care s-a aflat, Rapidul i-a readus în regim de urgenţă pe mulţi dintre jucătorii care de abia îşi terminaseră contractul, dar şi pe fraţii Plămadă, care se aflau în pregătiri cu Botoşaniul. De partea cealaltă, Sportul a abordat meciul cu mulţi juniori, dar şi cu experimentatul Ferfelea în avanposturi, acesta din urmă reuşind o dublă de efect.

Rezultatul final a făcut o victimă colaterală, victoria Rapidului trimiţând în Liga a III-a pe Chindia Târgovişte. Rămâne de văzut acum dacă dâmboviţenii vor recurge la memoriul împotriva Unirii Slobozia, bazat pe articolul 34 din ROAF, conform căruia echipele de Liga a II-a sunt obligate să aibă cinci echipe de juniori

Chindia vrea sancţionarea Unirii Slobozia pe modelul Axintele!

Chindia Târgovişte vrea să speculeze precedentul creat de FC Voluntari, Vişina Nouă, Gloria Buzău şi Urban Titu prin contestaţiile depuse împotriva colegelor de serie pe baza articolului 34 din ROAF referitor la grupele obligatorii de juniori. Astfel, gruparea dâmboviţeană are o contestaţie împotriva Unirii Slobozia, motivând că gruparea ialomiţeană nu are cele cinci grupe cerute de regulament şi ar trebui sancţionată cu nouă puncte pe modelul colegelor de judeţ Rapid Feteşti şi Viitorul Axintele.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social