Aproximativ 500 de profesori din Dâmboviţa au ieşit în stradă luni. “Jos Guvernul mafiot”, “Jos Băsescu”, “La această guvernare, nota 4 la purtare”, “Funeriu funerar/N-ai habar de-abecedar” sunt câteva din mesajele sindicaliştiilor din învăţământul dâmboviţean. Cadrele didactice au avut revendicări legate de problemele din sistemul de învăţământ. Ei sunt nemulţumiţi de neacordarea niciunei majorări salariale pentru salariaţii din educaţie în anul 2012 şi eşalonării până în 2016 a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti. Cadrele didactice mai sunt nemulţumite de comasarea şcolilor şi de faptul că unele clase au prea mulţi elevi. Membrii Sindicatului Liber Învăţământ Dâmboviţa nu exclud şi declanşarea unei greve generale:”Mitingul nostru vine în prelungirea protestelor organizate săptămâna trecută la nivel naţional .Nemulţumirile celor din invăţământ sunt cele mai numeroase şi mai apăsătoare şi care ne-au adus din nou în stradă .Loviturile date în ultima perioadă sindicatelor şi aici mă refer la domnul Funeriu ,au paralizat ceva timp activitatea sindicatelor .Astăzi disperarea oamenilor a ajuns la limităPe lângă problemele salariale avem şi problem legate de subfinanţarea învăţământului .Dacă îi intrebăm pe toţi cei de aici cu siguranţă îi transmit domnului ministru Funeriu să-şi dea demisia ,să plece urgent şi imediat .După el,dacă ar pleca împreună cu Guvernul ar fi şi mai bine şi dacă ar pleca şi Boc ar fi super pentru noi,cel puţin noi aşa sperăm şi credem,dorim o schimbare ” a declarat Emil Poamă,vicepreşedintele Sindicatului Liber Învăţământ Dâmboviţa. Sindicaliştii au plecat de pe Bulevardul Carol I,au intrat pe Bulevardul Mircea cel Bătrân după aceea au mers pe strada Poet Grigore Alexandrescu ,au ieşit în Bulevardul Liberăţii după care au ajuns în Piaţa Tricolorului din municipiul Târgovişte unde au protestat până la ora 15:00,mitingul a fost autorizat.Cadrele Didactice au acordat nota patru la purtare actualului Guvern: “Guvernului îi acordăm nota patru la purtare.În special pentru tot ce au făcut rău poporului .Cerem o nouă lege a educaţiei,salarii şi scolile să nu mai fie comase.Lui Funeriu îi cerem demisia ”a declarat Ioana Păuşescu .”Am ieşit în stradă să-I trezim pe cei care ne conduc ,să nu-şi mai bată joc de noi ,de acest popor şi de învăţământ ”a declarat un pensioner -cadru didactic.