Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj de Ziua Națională a Tineretului care este sărbătorită în fiecare an, în data de 2 mai. Cu acest prilej, în toată țara sunt organizate activități menite să promoveze sprijinirea tineretului.
Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea nr. 425/2004.
Potrivit legii, cu prilejul acestei zile, sunt organizate şi prezentate, prin mijloacele de informare în masă, activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive, care vizează domeniile de interes ale tineretului.
Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale care au atribuţii în domeniul tineretului acordă sprijin material, financiar şi organizatoric evenimentelor prilejuite de marcarea acestei zile
„Astăzi este ziua celor cărora viitorul le aparține, este Ziua Națională a Tineretului!
Așa cum se întâmplă în viață, vor fi perioade bune, iar altele mai puțin bune.
Poate că nu întotdeauna tot ceea ce v-ați propus se va realiza din prima încercare! Însă niciodată să nu vă dați bătuți! Noi, părinții și bunicii voștri, vă suntem alături și vă vom sprijini mereu!
Avem încredere în voi, avem încredere în capacitatea voastră de a face ca lucrurile în jurul vostru să se schimbe și să evolueze.
La Mulți Ani tuturor tinerilor dâmbovițeni!
La Mulți Ani tinerilor din România!
La Mulți Ani tuturor celor cu sufletul tânăr!” , a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Urmărește Partener TV și pe Google News