În Regiunea Sud-Muntenia, județul Dâmbovița ocupă locul I la atragerea de fonduri europene, 218 proiecte ce se ridică la valoarea totală de 4.345.393.828 lei, anunțul a fost făcut de președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, potrivit satatisticii oficiale ce a fost făcută publică pe Ministerul Fondurilor europene.
„Cu cele peste 4, 3 miliarde delei, depășim celelalte 6 județe ale regiunii din care facem parte – Prahova, Argeș, Ialomița, Călărași, Giurgiu și Teleorman. Se demonstrează, încă o dată, că intenția mea de a transforma Dâmbovița în polul de dezvoltare al regiunii noastre are un fundament solid, bazat pe investițiile care au ca sursă de finanțare fondurile europene, dar și bugetul național și fondurile proprii ale Consiliului Județean Dâmbovița.
De asemenea, acum două săpămâni, am anunțat faptul că peste 1.380.000.000 de lei vor intra prin „Anghel Saligny” în Dâmbovița, cu acești bani urmând a fi finanțate 137 de proiecte de înființare, extindere, reabilitare și modernizare de drumuri, poduri, rețele de apă și apă uzată.
Dezvoltarea tuturor comuntăților locale este o muncă de echipă și faptul că se investește masiv în județul Dâmbovița îmi arată că toți au înțeles acest lucru.
Nu ne oprim aici! Vom avea vești la fel de bune și în perioada următoare. ” a anunțat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Urmărește Partener TV și pe Google News