Pentru reducerea riscului rutier, sfătuim conducătorii auto să fie prudenți, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteorologice nefavorabile.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2021/05/situatia-traficului-483x362.jpg)
Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București-Ploiești, DN 1 București-Brașov, DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori de trafic normale.
Pe Autostrada A2 București-Constanța, se înregistrează valori crescute la intrarea dinspre București și Centura Capitalei, fără a se forma coloane de autovehicule.
Astăzi în intervalele orare 09.45 – 10.00, respectiv 18.30 – 18.45, pe DN 15, pe raza municipiului Toplița, județul Harghita, circulația va fi închisă pe tronsonul kilometric 172 – 173+450 metri, pentru desfășurarea competiției sportive automobilistice „Cupa Off Road Toplița“.
Pe DN 11 Onești – Târgu Secuiesc, la kilometrul 111+700 metri, în zona localității Oituz, județul Bacău, circulația va fi oprită în intervalul orar 08.00 – 09.00, pentru extragerea unui excavator răsturnat în afara părții carosabile. Traficul se va desfășura deviat pe ruta Onești – DN 12A – Miercurea Ciuc – DN 12 – Cozmeni – DN 11B – Târgu Secuiesc.
Conducătorii auto să ruleze cu viteza adaptată condițiilor de trafic, să semnalizeze intenția de schimbarea a benzii sau direcției, iar orice astfel de manevră să fie efectuată după o asigurare corespunzătoare.