joi, februarie 13, 2025

Valul patru COVID-19 lovește România, până la 50% dintre persoanele care au făcut boala se pot reinfecta

Știri

Valul patru COVID-19 lovește România, până la 50% dintre persoanele care au făcut boala se pot reinfecta, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea a avertizat că varianta Delta va deveni majoritară, la nivel global. Specialiștii estimează că Delta va deveni dominantă la sfârșitul lunii august. În România, până în prezent, au fost raportate trei decese cauzate de tulpina Delta a coronavirusului.

”Nu am ajuns la imunizarea în masă (…) din păcate, mai ales la varianta Delta, imunitatea dobândită ca urmare a trecerii prin boală nu oferă suficientă protecție, 20 – 50% dintre persoane au risc să se infecteze. Cu cât rata de vaccinare este mai redusă, cu atât viteza de propagare a acestei noi variante este mai mare”, a spus preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiță a spus, referitor la apariția valului patru al coronavirusului, că este vorba despre o chestiune de timp până când România va fi pusă în fața acestei situații.

”Cred că discuţia asupra valului patru nu este dacă vine, ci când vine şi care va fi amploarea lui. Mi-aş dori să ne înşelăm cu toţii”, a transmis președintele CNCAV într-o emisiune televizată de la Digi24.

”Un bolnav infectat cu tulpina Delta poate îmbolnăvi alte 6-7 persoane (…) Datele arată deja că sunt multe ţări în care tulpina Delta a devenit dominantă”, a subliniat, din nou, medicul militar.

În acest sens, medicul Valeriu Gheorghiță a subliniat că populația se află în siguranță în fața noii mutații doar în cazul în care este imunizată împotriva SARS-COV-2.

 Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, a subliniat că, în statele cu rată de vaccinare mare, precum Israel și Marea Britanie, numărul deceselor nu a crescut, deși numărul de cazuri de infectare a înregistrat creșteri.

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Social