Sâmbătă, 17 aprilie, o petrecere în satul Gheboaia, a fost oprită de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Dâmbovița care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, în satul Gheboaia, comuna dâmbovițeană Finta, se desfășoară un eveniment privat.
![](https://www.tvpartener.ro/wp-content/uploads/2021/04/petrecere-oprita-de-politie-483x257.jpg)
Au fost identificate 14 persoane, in incinta unei societăți comerciale, care participau la o petrecere.
Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 10.000 de lei, iar celelalte persoane cu amenda, in cuantum de 2.500 de lei, fiecare.
Scopul acțiunilor desfășurate este acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților.
De asemenea, reamintim cetățenilor faptul ca este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise/deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente).